joi, 29 decembrie 2016

DeRozan a devenit cel mai bun marcator din istoria francizei din Toronto

  În partida pirdută de Toronto Raptors, 111-121, în deplasare cu Golde State Warriors, DeMar DeRozan a marcat 29 de puncte și a devenit cel mai bun marcator din istoria francizei canadiene.

  Înaintea confruntării de aseară, shooting guard-ul celor de la Raptors mai avea nevoie de 15 puncte pentru a-l surclasa pe Chris Bosh în fruntea clasamentului. Cu cele 10 290 de puncte marcate pentru Toronto, DeRozan a devenit al șaptelea jucător activ cu această performanță, alături de Dirk Nowitzki (Dallas), LeBron James (Cleveland), Mike Conley (Memphis), Dwyane Wade (Miami), David West (New Orleans) și Dwight Howard (Orlando).  


Butler salvează Chicago în United Center cu un buzzer beater

 Chicago Bulls a legat în extremis a doua victorie în United Center, 101-99, contra celor de la Brooklyn Nets, după un buzzer beater de două puncte reușit de Jimmy Butler în ultima secundă a partidei.
  Victoria taurilor poate fi considerată una destul de norocoasă, având în vedere că aceștia au fost aproape toată partida în deficit, iar jocul lor colectiv nu a strălucit. A fost mai degrabă victoria lui Butler, care în multe momente a luat jocul pe cont propriu.  
 De partea cealaltă, se poate spune că cei de la Nets au scăpat printe degete un meci pe care l-au avut în mână, mai ales că aceștia au avut un avantaj de 7 puncte, 97-90, cu ceva mai bine de 2 minute rămase până la final. Run-ul incredibil de 11-2 al celor din Chicago și în care Butler a marcat 9 puncte, le-a smuls victoria celor din Brooklyn, care au înregistrat a doisprezecea înfrângere consecutivă în deplasare din acest sezon.  
   Taurii s-au chinuit destul de mult să înscrie prin pătrunderi, în timp ce adversarii lor i-au bombardat cu reușite din afara semicercului. Victoria lor a fost cu atât mai frustrantă pentru cei de la Nets, cu cât avantajul de la finalul partidei a fost și singurul înregistrat de gazde în a doua repriză.
  Jimmy Butler a fost omul partidei din United Center cu 40 de puncte marcate, 11 recuperări și 4 pase decisive în 38 de minute jucate. Cele 40 de puncte reușite la final au fost și cele mai multe din acest sezon. La distanță foarte mare, următorul marcator de la Chicago a fost Dwyane Wade cu 16 puncte.
  De la oaspeți, cel mai bun a fost Brook Lopez cu 33 de puncte reușite în 34 de minute, aproape de trei ori mai multe decât cele 12 realizate de Robin, fratele său geamăn de la Chicago Bulls.

  Cei din Chicago se vor deplasa vineri în Indianapolis pentru partida cu Pacers iar Brooklyn Nets speră să întrerupă seria mizerabilă a celor 12 înfrângeri în deplasare, sâmbătă la Washington contra celor de la Wizards.  


marți, 27 decembrie 2016

Topul celor mai frumoase 10 faze de luni în NBA


James Harden a fost cel mai bun marcator luni în NBA

 Fundașul James Harden a realizat un double-double în partida castigată de echipa sa, Houston Rockets, pe teren propriu cu Phoenix Suns, 131-115.
  Point guard-ul celor de la Rockets a reușit aseară 32 de puncte, 12 pase decisive și 5 recuperări în 30 de minute. Performanța din dreptul punctelor marcate a fost cea mai bună azi-noapte în NBA.


John Wall a fost cel mai bun pasator luni în NBA

  Fundașul John Wall a realizat un double-double în partida castigată de echipa sa, Washington Wizards, pe teren propriu cu Milwaukee Bucks, 107-102.

  Point guard-ul celor de la Wizards a reușit aseară 18 puncte, 16 pase decisive și 3 recuperări în 42 de minute. Performanța din dreptul paselor decisive a fost cea mai bună azi-noapte în NBA


Raptors continuă în Portland forma excelentă

 Toronto Raptors a obținut aseară a șaptea victorie consecutivă în deplasarea din Portland, 95-91, și a realizat astfel cea mai bună serie din istoria francizei.  
 După două zile de pauză, cei din Porltand s-au întors pe parchetul din Moda Center, hotărâți să pună capăt seriei de 5 înfrângeri consecutive, din totalul celor 9 din ultimele 10 meciuri jucate.
 Cu un lot decimat de accidentări, pe lista cărora s-a mai adăugat după meciul anterior cu San Antonio Spurs și vedeta lor Damian Lillard, cei de la Blazers au făcut un meci bun în fața ocupantei locului secund în Conferința de Est, una dintre cele mai în formă echipe din NBA, cu o serie incredibilă de 14 victorii și doar două înfrângeri în ultimele 16 partide.
 Cel două echipe au excelat la capitolul defensiv iar în ofensivă nu au reușit să impună un ritm susținut. A fost prima partidă a celor din Toronto în care au marcat sub sută, după ce în ultimele 16 au depășit 100 de puncte.
  După un final tensionat în care oaspeții au fost mai precși în ofensivă, Toronto Raptors a smuls o victorie în Moda Center, cu care devine una dintre cele mai în formă echipe din NBA.
 Cei mai buni marcatori ai partidei au fost C.J. McCollum de la Portland cu 29 de puncte și Kyle Lowry de la Toronto cu 27. DeMar DeRozan și Mason Plumlee au terminat partida în double-double cu 20 de puncte și 10 recuperări, respectiv 13 puncte și 15 recuperări.

 Toronto continuă seria road-trip-ului din Vest cu meciul din etapa următoare împotriva celor de la Golden State Warriors, în timp ce Blazers speră să găsească formula câștigătoare în cel de-al patrulea meci consecutiv pe teren propriu contra celor de la Sacramento Kings


Isaiah Thomas și Russel Westbrook au fost cei mai buni săptămâna trecută

  Isaiah Thomas de la Boston Celtics și Russel Westbrook de la Oklahoma City Thunder au fost desemnați de liga profesionistă cei mai buni jucători în Conferința de Est respectiv Vest, în săptămâna 19-25 decembrie.
  În seria de 3 victorii și o înfrângere reușită cu Boston, Isaiah Thomas a înregistrat o medie de 33,3 puncte pe meci (ce mai bună din Conferința de Est) și 7,3 pase decisive (a șasea performanță a conferinței). Pe 20 decembrie în victoria 112-109 obținută de Boston în prelungiri cu Memphis Grizzlies, Thomas a realizat 44 de puncte, cea mai bună performanță a carierei.
 Fundașul din Boston a avut săptămâna trecută o medie de 48,8 % la aruncările din interiorul semicercului și 90,7 % (39 din 43) la aruncările libere.
 De partea cealaltă, Westbrook, în seria de 3-1 obținută cu Oklahoma City Thunder, a înregistrat o medie de 41 puncte (cea mai bună în NBA), 10 pase decisive și 9,8 recuperări. Cu această performanță, Westbrook a devenit al treilea jucător din istoria NBA care leagă trei meciuri consecutive cu minim 40 de puncte, 10 recuperări și 5 pase decisive.

 În victoria echipei sale împotriva celor de la Celtics, Number Zero a realizat triple-double-ul cu numărul 14 în acest sezon, cu 45 de puncte, 11 recuperări și 11 pase decisive. A fost al șaselea al carierei sale în care marchează minim 40 de puncte, performanță care îl plasează pe locul 3 în istorie după Oscar Robertson cu 22 și Wilt Chamberlain cu 7.
Sursa: www.nba.com

luni, 26 decembrie 2016

Cele mai spectaculoase dunk-uri din seara de Crăciun


Kevin Durant a fost marcatorul serii în NBA

 Kevin Durant a realizat un double-double cu 36 de puncte și 15 pase decisive în partida pierdută de Golden State Warriors în deplasare cu campionii de la Cleveland Cavaliers, 109-108.

 Cu această performanță, KD a fost cel mai bun marcator al serii, situându-se la acest capitol peste LaMarcus Aldridge cu 33 de puncte și LeBron James cu 31.


San Antonio câștigă cu Chicago și prelungește rătăcirea taurilor

 San Antonio Spurs a câștigat fără emoții în AT&T Center a treia partidă a serii de Crăciun, contra celor de la Chicago Bulls, cu scorul de 119-100.
 La fel ca în ultimele 6 întâlniri directe, când cele două echipe și-au împărțit victoriile pe teren propriu, și de data aceasta gazdele au avut câștig de cauză la finalul unei partide în care cele două combatante și-au împărțit perioadele de dominare.
 Spurs au început în forță prin LaMarcus Aldridge, care a marcat primele 11 puncte ale echipei sale, iar după primul sfert conduceau la 11 puncte diferență, 36-25. În sfertul doi, oaspeții din Chicago și-au ridicat nivelul jocului defensiv, permițând adversarilor să marcheze numai 19 puncte. Bulls au perseverat în ofensivă și cu mai puțin de 5 minute rămase din sfertul 3 au trecut în avantaj, 70-67.
  A fost doar un foc de paie pentru Bulls, care au terminat sfertul cu un deficit de 11 puncte, la care aveau să se mai adauge încă 8 până la final.
  Cu un excelent procentaj de 15-20 al aruncărilor din interiorul semicercului (primele 11 reușite integral), LaMarcus Aldridge de la San Antonio Spurs a fost cel mai bun marcator al partidei, cu 33 de puncte reușite în 38 de minute jucate (cea mai bună performanță ofensivă a sa din sezon). Kawhi Leonard a fost al doilea marcator, care cu 25 de puncte și 10 recuperări a realizat singurul double-double al meciului de aseară.
  De la Chicago Bulls cel mai bun marcator al echipei a fost Dwyane Wade cu 24 de puncte marcate în aproape 29 de minute jucate.

  Etapa următoare Spurs va juca acasă cu ultima clasată în Vest, Phoenix Suns iar Bulls speră să întrerupă acasă, cu Indiana Pacers, seria neagră a celor 3 înfrângeri consecutive.


Irving recidivează din nou în meciul cu Warriors

 Cleveland Cavaliers a învins dramatic, în propria arena, cea mai bună echipă din NBA, Golden State Warriors, cu 109-108.
 În cel mai așteptat meci al serii de Crăciun, o reeditare a meciurilor din Finala NBA a sezonului trecut, s-au întâlnit cele mai bune echipe din conferințe, Golden State Warriors și Cleveland Cavaliers.
 Cea mai bună echipă din ligă în acest sezon, Golden State avea înaintea partidei o linie de clasament cu 27 de victorii și 4 înfrângeri, reușind 11 victorii în ultimele 12 partide, dintre care ultimele 7 au fost consecutive.
 De partea cealaltă, Cleveland Cavaliers, campionii la zi din NBA, aveau 9 victorii în ultimele 10 meciuri jucate dintre care ultimele 4 au fost consecutive.
 Cei de la Golden State au fost mai eficienți în faza ofensivă și au reușit să câștige primele 3 sferturi la diferențe însă nu foarte mari, 2, 1 și respective 4 puncte, astfel că în ultimul act au intrat cu un avantaj de 7 puncte, 87-80.
 Dramatismul partidei a atins cote maxime în sfertul 4. Aflați într-o o veritabilă cursă de urmărire a adversarilor,  cei din Cleveland au reușit să anuleze un avantaj de 14 puncte printr-un joc foarte intens în ambele faze. Punctul culminant al revenirii campionilor s-a produs cu 3,4 secunde înainte de final, când Kyrie Irving a înscris 2 puncte cu un turnaround jumper peste Klay Thompson. Reușita i-a adus pe Cavs  la conducere cu un avantaj minim, 109-108.    
 Warriors au avut șansa de a câștiga meciul însă la ultima posesie, Durant, sub presiunea lui Jefferson, s-a împiedicat și a căzut. De la nivelul parchetului KD a privit neputincios la antrenorul Tyronn Lue descătușat de emoțiile finalului de meci.
  Kyrie Irving a fost omul meciului din Quicken Loans Arena, cel mai frumos cadou sub bradul de Crăciun al fanilor NBA, cu cele 25 de puncte reușite, 10 pase decisive și bineînțeles ultimele două puncte ale partidei, care au fost și cele mai importante. LeBron James a fost cel mai bun marcator al echipei cu 31 de puncte marcate si un season-high 13 în dreptul recuperărilor.
 De partea cealaltă, Kevin Durant a fost marcatorul serii și omul celor din Oakland, cu 36 de puncte marcate și 15 recuperări. Thompson, Green și Curry au fost următorii pe lista marcatorilor cu 24, 16 respectiv 15 puncte fiecare.

 Etapa următoare Warriors speră să continue seria celor 9 victorii din 10 meciuri în acest sezon pe teren propriu cu cei din Toronto, în timp ce Cleveland se va deplasa în Detroit pentru meciul cu Pistons, unde este posibil ca James să joace mai puțin, după cele 41 de minute jucate aseară.


duminică, 25 decembrie 2016

Celtics au împachetat primul cadou de Crăciun în Madison Square Garden

  Boston Celtics au pus o fundă roșie victoriei din MSG cu New York Knicks, în primul meci din seria celor 5 programate pentru seara de Crăciun.
  Cu 5 victorii și doar o înfrângere în ultimele 6 meciuri directe, Boston a început partida cu multă încredere și au arătat multă precizie în joc, în special în faza ofensivă. După ce au pierdut primul sfert cu 22-28, oaspeții din Boston au trecut în față și nu au mai cedat initiativa până la finalul partidei.
  Cele două echipe au în statistica all-time a meciurilor jucate de Crăciun o balanță negativă, cu 22 de victorii și 29 de înfrângeri pentru Knicks și 13-17 pentru Celtics. În meciurile jucate de Crăciun cu cei din Boston, statistica este de partea oaspeților care au câștigat de 5 ori în cele 8 partide jucate.
 Cel mai bun marcator al partidei a fost Carmelo Anthony cu 29 de puncte marcate în timp ce de la Boston Celtics, Isaiah Thomas a fost cel mai bun marcator al echipei cu 27 de puncte.

 New York Knicks va juca următoarea partidă miercuri în Atlanta cu cei de la Hawks în timp ce Boston Celtics vor juca marți în TD Garden cu Memphis Grizzlies





Dunktastic Time of The Year

Un mix al celor mai spectaculoase dunk-uri din meciurile jucate de Crăciun în NBA.


sâmbătă, 24 decembrie 2016

Shaqtin' A Fool


Topul celor mai frumoase 10 faze de vineri în NBA!


Number Zero a fost cel mai bun vineri în NBA

  Russel Westbrook a marcat un triple-double în partida câștigată de Oklahoma City Thunder în deplasare cu Boston Celtics, 117-112.

  Number Zero a reușit 45 de puncte, 11 pase decisive și 11 recuperări, performanță cu care a fost cel mai bun marcator al zilei de vineri în NBA, în care au fost implicate nu mai puțin de 28 de echipe din totalul de 30.


Cavs s-au încălzit cu Nets pentru meciul cu Warriors din seara de Crăciun

 Cleveland Cavaliers s-a distrat cu cea mai slabă echipă din NBA, Brooklyn Nets, pe care a învins-o cu 119-99.   
  Campionii au făcut aseară în Quicken Loans Arena un antrenament cu public înaintea marelui meci din seara de Crăciun cu Golden State Warriors, o reeditare a ultimelor două finale NBA jucate între cele două echipe.
  Cei de la Cavs au fost la conducere tot meciul în care i-au dominat apocaliptic pe cei din Brooklyn, mai ales în sfertul 3, când au condus chiar și la 46 de puncte.   
  A fost a patra victorie consecutivă și a noua în ultimele 10 partide jucate de Cleveland Cavaliers, în timp ce pentru oaspeți a fost a cincea înfrângere consecutivă și cea cu numărul 22 din 29 de partide jucate în acest sezon.
  De la Cavs cel mai bun a fost LeBron James cu 19 puncte în 27 de minute jucate. Kevin Love a revenit aseară cu 14 puncte și 15 recuperări, după ce a absentat în ultimele două meciuri din cauza unei accidentări la genunchiul stâng.
  De la oaspeți, Brook Lopez a fost cel mai bun marcator cu 16 puncte înscrise în cele 22 de minute în care s-a aflat pe parchet.
  Partida celor din Cleveland, în propria arena, din seara de Crăciun cu cei de la Golden State Warriors, a fost principalul subiect al reporterilor la finalul meciului de aseară.

  Nefericiții din Brooklyn vor avea o pauză de 4 zile de odihnă, după care vor juca următoarea lor partidă acasă cu Charlotte Hornets.


vineri, 23 decembrie 2016

Big Shaq în Hall of Fame la Miami Heat

  În pauza meciului de aseară dintre Miami Heat și Los Angeles Lakers a avut loc o ceremonie specială dedicată lui Shaquille O`Neal, cu ocazia retragerii maieului cu numărul 32, purtat de legendarul pivot pentru franciza din Miami în perioada 2004-2008.
  În cei 4 ani petrecuți în Florida, Shaq a cucerit primul titlu din scurta istorie a celor din Miami, în sezonul 2005-2006, sub comanda legendarului antrenor Pat Riley. A fost al patrulea inel de campion pentru Big Shaq, după primele trei cucerite anterior cu cei da la Los Angeles Lakers.  

  Anterior, cei de la Lakers au retras și ei în februarie 2013 maieul lui O`Neal, într-o ceremonie oarecum similară. 


Heat câștigă după ce a topit un deficit de 19 puncte

 Miami Heat a învins Los Angeles Lakers în American Airlaines Arena cu 115-107.
 Cei din Florida au intrat foarte greu în meci și au marcat primele lor 2 puncte după aproape 5 minute de joc, la scorul de 11-0 pentru oaspeți. În sfertul 2 ofensiva gazdelor avea să meargă și mai rău când cei de la Lakers au avut, cu aproape 4 minute jucate în sfert, un avantaj de 19 puncte, 42-23.
  În repriza a doua gazdele și-au ajustat ambele faze ale jocului și s-au impus la 8 puncte, după un final fără prea mari emoții.
  A fost a treia victorie în ultimele 6 partide consecutive jucate de Miami în propria arenă, în timp ce pentru Lakers a fost a treia înfrângere consecutivă din road-trip-ul cu echipele din Conferința de Est.
  Jucătorii partidei de aseară au fost Lou Williams, de la oaspeți, cu 27 de puncte marcate și Justise Winslow cu 23 de puncte și 13 recuperări, cele mai multe din carieră.
  Pauza mare a meciului din American Airlaines Arena a fost una neobișnuit de lungă, datorită ceremoniei de retragere a tricoului cu numărul 32 purtat de legendarul Shaquille O`Neal în cele 4 sezoane petrecute cu cei din Miami, alături de care a câștigat un inel de campion.

  Cele două echipe vor juca etapa următoare peste două zile în deplasare, Miami Heat în New Orleans cu Pelicans iar cei de la Lakers vor continua seria meciurilor din Est în Orlando.


joi, 22 decembrie 2016

Top 10 faze de miercuri în NBA


Westbrook a fost marcatorul serii în NBA

 Russel Westbrook a marcat 42 de puncte în partida câștigată în deplasare de echipa sa din Oklahoma împotriva celor de la New Orleans Pelicans cu scorul de 121-110.

  Cu această performanță, Westbrook a fost cel mai bun marcator miercuri în NBA


Westbrook și OKC respiră în New Orleans

  Oklahoma City Thunder a învins în deplasare New Orleans Pelicans cu scorul de 121-110.
  Partida a fost destul de echilibrată până în sfertul 3 la finalul căruia scorul a fost 87-84 în favoarea celor de la Thunder. Sfertul 4 a debutat perfect pentru OKC, care printr-un run de 11-0 și-a depășit decisiv adversara, incapabilă de a se mai apropia la mai puțin de 8 puncte până la final.
 Spaniolul Alex Abrines a marcat 9 din cele 18 puncte reușite aseară, în interiorul run-ului câștigător, prin 3 reușite consecutive de la distanță.
  Cel mai bun marcator din NBA, Russel Westbrook, a fost omul meciului în care a reușit un double-double cu 42 de puncte marcate și 10 recuperări.
  De partea cealaltă, efortul lui Anthony Davis, cu 34 de puncte marcate, a fost insuficient echipei din New Orleans pentru a evita înfrângerea.

  Peste două zile, Pelicans vor rămâne în New Orleans pentru partida cu Miami Heat, în timp ce OKC se va deplasa în Boston pentru meciul cu Celtics.


Marc Gasol a fost mult prea bun în Detroit

  Memphis Grizzlies a câștigat în deplasare la Detroit Pistons cu scorul de 98-86.
  A fost un meci între două echipe aflate în suferință, care jucau aseară după 3 înfrângeri consecutive fiecare. Ambele echipe au fost motivate să pună capăt seriei negative cu o victorie iar determinarea lor s-a metamorfozat într-un joc defensiv bun de ambele părți.
  Diferența a fost făcută de urși prin două run-uri, 13-0 în primul sfert și 14-0 în sfertul 3, atunci când pistoanele s-au gripat și au ratat 10 atacuri consecutive.
  Înaintea ultimului sfert, diferența de 16 puncte în favoarea oaspeților, 79-63, a fost prea mare pentru jocul ofensiv destul de slab al celor din Detroit, care până la final au mai recuperat doar 4 puncte din deficit.
 Marc Gasol, cu 38 de puncte în 37 de minute, a fost omul meciului iar performanța sa din dreptul punctelor marcate a fost cea mai bună în acest sezon.
 După 3 înfrângeri pe linie, antrenorul celor din Detroit, Stan Van Gundy a intenționat aseară să schimbe 5-ul de start prin introducerea lui Jon Leuer din primul minut. Jucătorul, care avea să fie alături de Reggie Jackson cel mai bun marcator al pistoanelor cu 18 puncte, a fost implicat într-un accident rutier pe drum spre arenă, iar Van Gundy l-a introdus în teren abia în minutul 17.

  Detroit Pistons va juca peste două zile un meci foarte greu pe teren propriu cu cea mai bună echipă din NBA, Golden State Warriors iar cei din Memphis vor încerca în FedEx Forum să facă față forței ofensive a celor de la Houston Rockets


Fără două piese grele, Cavs îi înving pe Bucks a doua oară în două zile

  În primul meci al serii din Quicken Loans Arena, Cleveland Cavaliers a învins din nou Milwaukee Bucks cu 113-102, la numai o zi distanță de la precedenta partidă din Wisconsin.
  Campionii NBA nu au fost la capacitatea lor maximă de joc datorită absenței a două piese grele, Kevin Love și J.R. Smith, ambii accidentați. Absența celor doi însă, a fost substituită de prestațiile excelente ale lui James și Irving care au marcat împreună 60 de puncte.
  Victoria de aseară a fost a opta în 9 meciuri pentru Cavs. Singura lor înfrîngere a fost înregistrată săptămâna trecută în Memphis, unde James, Love și Irving nu au făcut deplasarea, fiind odihniți de antrenorul Tyronn Lue.
  Kyrie Irving a fost ce mai bun marcator cu 31 de puncte marcate și un career-high 13 în dreptul paselor decisive. LeBron James a făcut și el o partidă excelentă cu 29 de puncte marcate, 6 pase decisive și 9 recuperări.
  De la oaspeți s-au remarcat Giannis Antetokounmpo și Jabari Parker cu 28, respectiv 27 de puncte înscrise.

  Cele două echipe vor juca sâmbătă pe teren propriu, Cavs cu Nets și Bucks cu Wizards.  



miercuri, 21 decembrie 2016

Ultimul Shaqtin' A Fool!! Atenție la Cousins!


Top 10 faze marți în NBA


DeMarcus Cousins a fost marcatorul serii in NBA

  DeMarcus Cousins de la Sacramento Kings a marcat 55 de puncte în victoria obținută de echipa sa pe teren propriu, 126-121, împotriva celor de la Portland Trail Blazers. Performanța sa a fost cea mai bună miercuri în NBA.  


LeBron James pe 8 în topul marcatorilor din istoria NBA

  În partida de azi-noapte dintre Cleveland și Milwaukee, LeBron James și-a depășit idolul Moses Malone în topul marcatorilor all-time din NBA. Cu cele 34 de puncte reușite, James a totalizat 27 442 și a trecut pe locul 8, cu 33 de puncte în plus față de Malone.
  The King James este la al paisprezecelea sezon în NBA iar în acest sezon a avansat trei locuri în clasament, după ce anterior i-a mai surclasat pe Hakeem Olajuwon și Elvin Hayes.

  Următoarea țintă pentru superstarul de 31 de ani este fostul său coechipier de la Cleveland, Shaquille O`Neal, care se află în clasament pe locul 7, cu 28 596 de puncte marcate.

Regele strălucește din nou

  Cleveland Cavaliers a învins greu în deplasare pe Milwaukee Bucks cu 114-108, după o repriză de prelungiri.
  Cerbii au făcut aseară o partidă curajoasă în fața campionilor din Cleveland și au reușit să stea aproape de adversarii lor tot meciul. Ultimele 7 puncte din timpului regulamentar au fost reușite de gazde care au egalat scorul la 100.
  Echilibrul a continuat și în timpul reprizei adiționale, când diferența a fost făcută de tripla reușită de LeBron James, cu 24 de secunde rămase din timpul de joc.
  Regele a avut o seară bună la aruncările din afara semicercului, cu 5 reușite din 9 încercări și a terminat partida în double-double cu 34 de puncte marcate și 12 recuperări. Kyrie Irving a fost al doilea marcator al celor din Cleveland, cu 28 de puncte.
 De la gazde, Jabari Parker a marcat cele mai multe puncte, 30, iar Giannis Antetokounmpo a terminat și el partida în double-double cu 25 de puncte și 13 recuperări.

 Cele două se vor întâlni din nou în această noapte, de data asta în Quicken Loans Arena din Cleveland.


Spurs a refuzat complicitatea la încă o victorie istorică pentru Rockets

   Cea mai în formă echipă de până aseară din NBA, Houston Rockets a pierdut pe teren propriu meciul cu San Antonio Spurs, 102-100.
  A fost a cincia victorie consecutivă a celor de la Spurs, care au dus la 15-1 seria ultimelor 16 meciuri jucate în deplasare.
  De partea cealaltă, înfrângerea celor din Houston a pus capăt celui mai bun parcurs al lor din istoria francizei, cu 10 victorii consecutive.
  Meciul a fost unul echilibrat până la final, cu două echipe în teren foarte determinate și pentru care o victorie aseară ar fi însemnat continuarea unor serii impresionante de ambele părți.
  Reușita de la distanță a lui Patty Mills, cu 12,9 secunde rămase de joc, a fost și ultima a serii, iar cele 3 puncte reușit i-au adus pe cei de la Spurs într-un avantaj decisiv, 102-100.
  Houston a mai avut două oportunități de a câștiga meciul, însă le-a ratat pe ambele prin Eric Gordon și James Harden.
  După ce au ralizat o performanță istorică, cu 5 partide consecutive în care au reușit minim 15 aruncări de 3 puncte, Rockets s-au chinuit aseară de la distanță, cu numai 6 reușite din 38 de încercări.
  Cel mai bun marcator a fost James Harden de la Houston cu 31 de puncte marcate. De la San Antonio, Kawhi Leonard a fost cel mai bun, cu 21 de puncte.

  Houston Rockets va juca următorul meci în această noapte, în deplasare, cu Phoenix Suns iar cei de la Spurs vor juca peste două zile, tot în deplasare, cu Los Angeles Clippers.  



marți, 20 decembrie 2016

Shaqtin' A Fool


Cele mai spectaculoase 5 faze de luni în NBA


Westbrook marchează 46 de puncte dar OKC pierde cu Hawks

 Oklahoma City Thunder a pierdut în propria arenă partida cu Atlanta Hawks cu scorul de 108-110.
 Partida a fost echilibrată pe întreaga sa perioadă, cu realizări ofensive spectaculoase de ambele părți. Russel Westbrook, pe mâna căruia cei de la Thunder au mers și acum la ultima posesie cu 12,7 secunde rămase la scorul de 110-108 pentru șoimi, a ratat ultimele două aruncări ale partidei.
  Cheia meciului de aseară a fost mutarea extremei Paul Millsap de la Hawks pe postul de pivot, pentru a substitui absența titularului Dwight Howard. Millsap s-a simțit excelent în această postură și a realizat un season-high de 30 de puncte, inclusiv coșul victoriei celor din Atlanta.
 Cel mai bun marcator al partidei a fost Russel Westbrook cu 46 de puncte marcate, însă omul meciului a fost aseară Paul Millsap.

 Cele două echipe vor juca următoarele meciuri miercuri, Thunder în deplasare cu New Orleans Pelicans iar Hawks vor primi vizita celor de la Minnesota Timberwolves


Furia taurilor din Chicago produce cel mai bun meci al lor în acest sezon

  Chicago Bulls a câștigat în United Center meciul împotriva celor de la Detroit Pistons, cu 113-82.
  Cei din Chicago, asemenea taurilor eliberați în coridă, au început  furios de bine meciul și au transformat în puncte primele lor 12 atacuri. Primul sfert l-au terminat cu 16 puncte avans, 35-19, și cu un fabulos 81 % la încercările de 2 puncte. Furia pozitivă a taurilor a continuat și în al doilea sfert, astfel că la pauza mare, Wade & Co. au încheiat deja socotelile după ce  avantajul lor a crescut la 35 de puncte, 69-34.
  După cea mai bună primă repriză de la începutul sezonului făcută de Bulls, în a doua jumătate a meciului, pistoanele, deja gripate de precizia dezarmantă a taurilor, au redus doar 4 puncte din deficitul de la pauza mare.
 Criticile aduse taurilor datorită meciurilor foarte slabe făcute de aceștia în ultimele două înfrângeri consecutive contra celor de la Milwaukee Bucks, au produs deja primele efecte.
  Cel mai bun marcator al meciului, cu 19 puncte, a fost Jimmy Butler de la gazde, care au terminat partida cu 7 jucători în double-figures, iar Rajon Rondo a realizat singurul double-double al serii cu 10 puncte și nu mai puțin de 14 pase decisive.
  De la oaspeții din Detroit, Jon Leuer a fost cel mai bun marcator, cu 16 puncte realizate în 20 de minute jucate.

  Peste două zile, cele două echipe vor juca pe teren propriu, Chicago cu Washington Wizards iar Detroit cu Memphis Grizzlies.


George cel mai bun și Young providențial pentru Pacers

 Indiana Pacers a câștigat acasă, la numai două puncte, împotriva celor de la Washington Wizards, cu scorul de 107-105.
 Wizards au început furtunos partida și la scorul de 12-1 pentru ei, Nate McMillan a fost forțat să ceară primul time-out al partidei după nici 3 minute de joc. Pacers a echilibrat meciul și a intrat la pauza mare cu scorul egal la 57.
  În sfertul 3, cei din Indianapolis au accelerat și au reușit să treacă în avantaj la 9 puncte, 88-79. Run-ul de 9-0 din startul ultimului act al celor din Washington avea să restabilească echilibrul dintre cele două echipe la 88, cu 9 minute rămase până la final.
  La ultimul atac al celor de la Indiana, cu 4,6 secunde rămase de joc la scorul egal la 105, Jeff Teague a repus de la margine până la Thaddeus Young în poziție centrală la limita semicercului, iar acesta și-a depășit adversarul și a reușit să introducă mingea în coș dintr-o poziție foarte grea.
  Cu 0,9 secunde rămase, Washington a ratat ultima aruncare de 3 prin Bradley Beal și Indiana s-a impus cu emoții în primul meci acasă după o serie de 3 deplasări.
  Paul George de la Indiana Pacers a fost cel mai bun marcator aseară cu 27 de puncte reușite iar ceochipierul său, Jeff Teague, a reușit un double-double cu 23 de puncte și 10 pase decisive. De la oaspeți cel mai bun marcator a fost Bradley Beal cu 22 de puncte iar John Wall a reușit și el un double-double cu 19 puncte și 10 pase decisive.

  Pacers va juca în acestă noapte, în deplasare cu New York Knicks iar Washington va juca peste două zile, tot în deplasare, cu Chicago Bulls.   


DeMar DeRozan și James Harden au fost cei mai buni săptămâna trecută

  DeMar DeRozan de la Toronto Raptors și James Harden de la Houston Rockets au fost desemnați de liga profesionistă cei mai buni jucători în Conferința de Est respectiv Vest, în săptămâna 12-18 decembrie.

sportingnews.com
  În cele 3 victorii și o înfrângere obținute cu Raptors, DeRozan a înregistrat cea mai mare medie din ligă a punctelor realizate în meci, 31,5 și o medie a procentajelor de două puncte de 60,5.
  A fost a doua oară în sezon când a reușit cel puțin 30 de puncte în 4 meciuri consecutive și de asemenea a reușit procentaje în fiecare cele 4 partide procentaje la aruncările de 2 puncte de minim 50 %.
  



spacecityscoop.com
   În Conferința de Vest, James Harden, în cele 4 victorii consecutive înregistrate cu Houston, a realizat o medie de 27 de puncte pe meci (a treia performanță din conferință), 12,8 pase decisive (cea mai bună performanță a ligii), 9,8 recuperări și o intercepție.
  Harden a mai realizat 2 triple-double consecutiv în victoriile cu Sacramento Kings și New Orleans Pelicans, totalizând la 6 realizările din sezon și la 15 cele ale carierei, număr cu care a devenit cel mai bun din istoria francizei la acest capitol, după legendarul Hakeem Olajuvon cu 14.

  În 3 din cele 4 partide jucate săptămâna trecută și 18 în întreg sezonul, Harden a reușit minim 20 de puncte și 10 pase decisive.      

luni, 19 decembrie 2016

Cele mai spectaculoase 10 faze duminică în NBA


Spurs au ciufulit bine pelicanii

  În ultimul meci al serii, San Antonio Spurs a învins lejer New Orleans Pelicans cu 113-100.
  Cei din San Antonio au făcut o partidă ofensivă excelentă în prima repriză, la finalul căreia au condus cu 12 puncte, 61-49. În sfertul 3 gazdele au accelerat decisiv, mărind avantajul la 21, unul prea mare pentru Anthony Davis și ai săi bieți pelicani, care aveau să mai recuperez până la final doar 8 puncte din deficit.
  Cu cele 22 de puncte marcate, LaMarcus Aldridge s-a aflat în fruntea celor 6 jucători de la Spurs care au terminat partida în double-figures.
  De la New Orleans cele mai multe puncte, 16,  le-a realizat pivotul francez Alexis Ajinca în aproape 28 de minute pe parchet.
  Victoria de aseară a fost un tribut adus cariere fabulosului jucător Tim Duncan, al cărui maieu cu numărul 21 afost retras după meci, într-o ceremonie dedicată sportivului și omului Timmy D.

  Cele două echipe vor juca peste două zile în deplasare, Spurs la cea mai în formă echipă din ligă, Houston Rockets iar cei de la Pelicans speră să-și aranjeze penajul șifonat în Philadelphia cu una dintre cele mai slabe echipe din ligă.  


Joel Embiid - cel mai bun între muribunzi

 Philadelphia 76ers a învins la limită Brooklyn Nets cu 108-107, în duelul dintre ultimele clasate în Conferința de Est.
 Gazdele din Philadelphia au pus capăt unei serii negre de 8 partide pe teren propriu fără victorie, obținâmd doar a treia victorie în ultimele 13 meciuri jucate în acest sezon.
 Ultimele clasate în Est au avut o evoluție bună în ofensivă, capitol la care a excelat aseară Joel Embiid de la gazde, care cu cele 33 de puncte marcate, a fost omul meciului și a realizat cea mai bună performanță ofensivă a carierei sale.
  În finalul sfertului 4, Embiid a transformat două libere cruciale pentru echipa sa, cu 12,5 secunde rămase de joc iar tripla înscrisă de Jeremy Lin cu 2,5 secunde rămase, a fost insuficientă pentru Nets, care la ultima repunere din lateral a gazdelor nu au mai reușit nimic important.
  De la oaspeți cel mai bun a fost Brook Lopez, care a fost destul de aproape de un triple-double, cu cele 22 de puncte, 8 pase decisive și 9 recuperări reușite aseară.

  Cele două echipe vor juca peste două zile în deplasare, Brooklyn cu locul 2 din conferință, Toronto Raptors iar Philadelphia se va deplasa în sud pentru meciul cu New Orleans Pelicans.


Clippers vrăjiți de Beal în capitală

  În cel de-al treilea meci consecutiv pe teren propriu, Washington Wizards au învins Los Angeles Clippers cu 117-110.
  Meciul a fost echilibrat, cu reușite spectaculoase la ambele panouri, însă cu un ușor plus de spectacol  parcă de partea celor din L.A., de la care atleticul pivot DeAndre Jordan parcă a stat aseară mai mult prin aer.
  Ehilibrul a fost rupt de cei din Washington în ultimul sfert, când au reușit un excelent procentaj de 80 % (12-15) al aruncărilor de 2 puncte și care s-a concretizat într-un super run decisiv de 22-8.  
  Victoria din Verizon Center a fost a treia consecutivă și a cincia în ultimele șase partide jucate de vrăjitori, de la care Bradley Beal a fost aseară omul meciului, cu 41 de puncte marcate.
  De la Los Angeles Clippers cel mai bun marcator a fost Black Griffin cu 26 de puncte marcate, 7 pase decisive și 7 recuperări.

 Washington se va deplasa marți în Indianapolis pentru meciul cu cei de la Pacers, în timp ce Clippers vor juca, tot marți, primul meci din seria de trei pe teren propriu cu Denver Nuggets.


Spurs au retras maieul cu numărul 21 al legendarului Tim Duncan

  După partida câștigată de San Antonio Spurs împotriva celor de la New Orleans Pelicans cu 113-100, spectatorii din AT&T Center au asistat la ceremonia oficială de retragere a maieului cu numărul 21 purtat de Tim Duncan, care a jucat întrega carieră numai pentru Spurs.

  The Big Fundamental, cum i se spunea datorită stilului său de joc inconfundabil, s-a retras din activitate la finalul sezonului trecut, după 19 sezoane petrecut alături de San Antonio Spurs. În aceast perioadă, Timmy a câștigat 5 inele de campion și două titluri de MVP al sezonului.  


duminică, 18 decembrie 2016

Un pic de Shaqtin' A Fool să începeți veseli săptămâna!


Cele mai spectaculoase 10 faze de sâmbătă în NBA. Priviți!


Karl-Anthony Towns a fost marcatorul serii în NBA cu 41 de puncte

 Pivotul celor de la Minnesota Timberwolves a fost cel mai bun marcator al serii în partida pierdută în prelungiri de echipa sa împotriva celor din Houston, care au ajuns la 10 victorii consecutive în acest sezon.




Warriors i-au desființat pe Blazers în măcelul din Oakland

  În ultima partidă a serii din Oracle Arena, Golden State Warriors a măcelărit-o pe Portland Trail Blazers cu 135-90, înregistrând cea mai mare diferență de scor a zilei.
 Golden State Warriors a instrumentat aseară, din primul până în ultimul minut, un veritabil masacru împotriva celor din Portland care au suferit în Oakland cea mai drastică înfrângere a sezonului.
  Într-o arenă sold-out, Blazers au fost realmente copleșiți de excepționala forța a celei mai bune ofensive din ligă și au înregistrat a noua înfrângere în ultimele 10 partide împotriva celor de la Warriors.
 Kevin Durant a jucat rolul măcelarului-șef și a impus ritmul încă din prima posesie pe care a finalizat-o cu o triplă. Partida avea să o termine în calitate de cel mai bun marcator, cu 34 de puncte reușite în aproape 31 de minute jucate și un excelent 11-13 la aruncările de două puncte. K.D. avea să fie și al doilea rebound-er al partidei, cu 11 recuperări, după coechipierul său Draymond Green, cu 12.  
 Damian Lillard, cu cele 20 de puncte înscrise, a fost cel mai bun marcator pentru Portland, a doua palidă consolare pentru el, după cea din partida precedentă, pierdută de echipa sa în deplasarea din Denver.

  După 3 zile de pauză pentru ambele echipe, Golden State vor primii acasă vizita celor de la Utah Jazz, în timp ce Blazers sper să-și revină din șoc până la partida din deplasare cu Sacramento Kings





74 de puncte pentru Big 3 în victoria cu Lakers

  Cleveland Cavaliers a învins aseară, în propria arenă, mai tânăra Los Angeles Lakers cu 119-108.
  The Big Three, odihniți de Tyronn Lue în meciul precedent cu Grizzlies, au făcut aseară legea pe parchetul din Quicken Loans Arena. Cu o bună parte din energie recuperată în cele 4 zile de odihnă, James, Love și Irving au reușit împreună aseară 74 de puncte, 30 de recuperări și 25 de pase decisive în fața mai puțin experimentaților adversari de la Lakers.
   A fost un meci frumos, cu multe reușite spectaculoase sub panou și din din afara semicercului de ambele tabere, însă plusul de energie și experiență al celor din Cleveland a înclinat balanța decisiv în favoarea lor.
  Kevin Love cu 27 de puncte reușite și LeBron James cu 26, au fost cei mai buni marcatori pentru Cavs. Tot de la ei, Irving a reușit 21 de puncte și un season-high 12 al paselor decisive.  
   De la Los Angeles LakersNick Young a marcat aseară cele mai multe puncte ale partidei, 32, fiind totodată și cea mai bună performanță a sa în acest sezon.  Cu 9 puncte, 9 pase decisive și 10 recuperări, debutantul de 19 ani, Brandon Ingram, a fost foarte aproape de un triple-double istoric, ca cel mai tânăr realizator din istoria NBA.

 Cele două echipe vor juca meciurile următoare în deplasare, Cleveland Cavaliers cu Milwaukee Bucks iar Los Angeles Lakers cu echipa lui Michael Jordan, Charlotte Hornets


Westbrook – nou record al altruismului în triple-double-ul 50 al carierei

  Oklahoma City Thunder a câștigat acasă cu 114-101 a doua partidă jucată în acest sezon cu Phoenix Suns.
  Gazdele de aseară nu au avut emoții cu cei de la Suns pe care i-au condus la o diferență de două cifre din primul sfert și până la final. Ziua suplimentară de odihnă de care au beneficiat cei din Oklahoma s-a simțit în tonusul și nivelul de energie superior celor din Phoenix care au fost depășiți ușur aseară printr-un joc colectiv perfect.
  A fost partida lui Russel Westbrook care și-a ridicat altruismul la cote foarte înalte, prin cele 22 de pase decisive, un memorabil career-high. Totodată, recordul de la capitolul altruism a completat triple-double-ul cu numărul 50 al carierei sale, cu 26 de puncte, 22 pase decisive și 11 recuperări.   
  La final, cel mai bun marcator al partidei avea să fie Davin Booker de la Suns cu 31 de puncte marcate, cu 19 mai multe decât al doilea marcator al echipei sale, Eric Bledsoe cu 12 puncte. În partida de aseară a revenit la oaspeți T.J. Warren după o absență de 13 meciuri, cauzată de o accidentare la cap. Acesta a reușit 2 puncte în 14 minute jucate.

 Ambele echipe vor juca peste două zile, luni noaptea, Oklahoma acasă cu Atlanta Hawks iar cei de la Phoenix Suns se vor deplasa în Minneapolis pentru meciul cu Timberwolves.