vineri, 16 decembrie 2016

Momente memorabile cu Craig Sager


Standing Ovation pentru Craig Sager

  Dispariția de joi a reporterului Craig Sager, poate cel mai îndrăgit din întreaga istorie a NBA, a prilejuit momente de reculegere și aduceri aminte în toate arenele în care s-au jucat meciuri azi-noapte.
  Foarte mulți jucători au purtat înaintea meciurilor tricouri viu colorate, în amintirea simpaticului, care a fost, Craig Sager, renumit pentru garderoba lui plină de culoare.
  În amintirea optimismului și bucuriei care l-au caracterizat pe Sager, Steve Kerr a făcut apel la bună-dispoziție, înaintea meciului de aseară din Oracle Arena, în care spectatorii și-au arătat respectul printr-un standing ovation prelungit.


Top 5 dunk-uri de joi în NBA


Misiune imposibilă în Oakland

  Golden State Warriors s-a distrat acasă cu New York Knicks, pe care a învins-o cu 103-90.  
  Cea mai bună echipă din ligă s-a întrebuințat foarte puțin în Oracle Arena cu deja obosita Knicks, aflată la al patrulea meci consecutiv în Vest.
  Warriors au prestat un joc colectiv de excepție și au terminat meciul cu 41 de pase decisive cu un procentaj al acurateții de 91 %, cel mai mare din NBA  în acest sezon. A fost al treilea meci al sezonului în care cei din Oakland au reușit minim 40 de pase decisive, record care egalează performanța taurilor din Chicago, din sezonul 1996-1997.
  Fără cel mai bun marcator și point guard-ul lor de bază, Carmelo Anthony și Derrick Rose (ambii accidentați), cei de la New York Knicks au avut aseară cea mai slabă ofensivă în NBA.
  Klay Thompson a marcat 25 de puncte în 32 de minute și a fost cel mai bun marcator al partidei. De la oaspeți, cel mai bun a fost Justin Holiday cu numai 15 puncte reușite.

  Etapa următoare, cei de la Golden State rămân în Oakland pentru meciul cu Portland Trail Blazers, în timp ce New York Knicks vor juca sâmbătă, în Pepsi Center cu Denver Nuggets, ultimul lor meci din seria de 5 consecutive în Vest.  


Lillard a strălucit amar pentru Blazers

   În meciul în care s-au înscris cele mai multe puncte azi-noapte, Denver Nuggets a învins acasă Portland Trail Blazers cu 132-120.
  Nuggets au început în forță partida și la jumătatea meciului au condus la 18 puncte, 74-56. Diferența de la pauza mare în favoarea gazdelor s-a dovedit la final insurmontabilă, în ciuda efortului ofensiv al celor din Portland, care au recuperat în a doua repriză 6 puncte din deficit.
  Cei din Denver au făcut aseară, în Pepsi Center, un meci ofensiv perfect și au terminat partida cu nu mai puțin de 8 jucători în double-figure, într-un meci în care apărările au fost aproape inexistente.
 De partea cealaltă, Blazers au făcut un meci paradoxal mai slab, față de precedentele două partide, în care au pierdut la limită în Staples Center cu Clippers și au spălat parchetul din Moda Center cu cei de la OKC în partida precedentă.  
  Cu 40 de puncte marcate și 10 pase decisive, Damian Lillard a fost cel mai bun marcator al meciului iar înfrângerea echipei sale i-a lăsat, probabil, un gust mult mai amar decât de obicei.
  De la Nuggets, cel mai bun marcator a fost italianul Danillo Gallinari, cu 27 de puncte marcate în 36 de minute jucate.  

  Peste două zile, Blazers vor juca în Oracle Arena partida cu Golden State Warriors, în timp ce Nuggets rămân în Denver pentru ultimul din seria de 5 meciuri consecutive în Vest ale celor de la New York Knicks


Spurs rămân cei mai buni în deplasare

  San Antonio Spurs continua să rămână cea mai bună echipă în deplasare din acest sezon (14-1) și după partida câștigată cu Phoenix Suns, 107-92.
 Cu o zi în plus de odihnă în ultimele trei zile, cei de la Suns au impus un ritm exploziv căruia Spurs i-a făcut față onorabil, iar după 3 sferturi de joc, scorul a fost strâns, 71-74 pentru oaspeți.
  În sfertul 4, Gasol, Aldridge și Leonard au ridicat foarte mult nivelul de joc al celor din San Antonio, iar gazdele din Phoenix nu i-au găsit un răspuns pe măsură.
  Kawhi Leonard a fost din nou omul meciului cu un double-double la capitolul punctelor marcate (18) și al recuperărilor (10). De la Spurs, Pau Gasol a marcat aseară 18 puncte iar LaMarcus Aldridge a avut 14.
  De la gazed cei mai buni marcatori au fost Davin Booker și Eric Bledsoe cu 17 respectiv 14 puncte marcate.
  La începutul partidei din Talking Stick Resort Arena s-a ținut un moment de reculegere în memoria foarte-îndrăgitului reporter NBA Craig Seger, care s-a stins ieri după o luptă inegală cu cancerul.

  San Antonio Spurs va juca partida următoare peste 3 zile, acasă, cu New Orleans Pelicans, în timp ce Phoenix Suns va juca în deplasare, peste două zile, cu Oklahoma City Thunder