Numai aici veți găsi zilnic știri complete și analizele post-game ale celor mai importante meciuri din NBA!
sâmbătă, 10 decembrie 2016
Lowry a strălucit în victoria din Boston
Echipa de pe locul 2 în Conferința de Est,
Toronto Raptors a învins în
deplasare ocupanta locului 4 din
aceeași conferință, Boston Celtic,
cu scorul 101-94.
Azi-noapte
în TD Garden, canadienii au
continuat forma excelentă în care se află și în acest sezon și au câștigat fără
emoții în fața celor din Boston.
După o primă repriză cu puține reușite în ofensivă,
în cea de a doua, Toronto, cu un Lowry
în zi mare, a șters diferența de opt puncte înregistrată la pauza mare în
favoarea gazdelor și a trecut la conducerea partidei. Pe final au fost multe aruncări libere, tactică prin care Boston
a încercat zadarnic să revină.
Primii trei marcatori ai partidei au
fost de la Raptors (Lowry-34, DeRozan-24 și Powell-20). Kyle Lowry a marcat 21 din cele 34 de puncte (season – high) în a doua repriză.
Absența din teren a point guard-ului Isiah Thomas (accidentat în
urmă cu două partide) a contat, se pare, la final pentru cei din Boston, de la
care cei mai buni marcatori au fost Avery Bradley și Al Horford, fiecare cu câte 19
puncte marcate.
Etapa următoare,
Toronto va juca acasă cu Bucks în timp ce pentru Celtics urmează o deplasare dificilă în
Oklahoma pentru meciul cu RusselWestbrook.
Melo a detronat regii din Sacramento
New York Knicks a învins azi-noapte în deplasare pe Sacramento Kings cu 103-100.
Pentru cei din New York a fost una dintre cele
mai lungi și obositoare deplasări din acest sezon, mai ales că veneau și
după coșmarul de pe teren propriu cu campioana Cleveland
Cavaliers (126-94).
Meciul a fost echilibrat până
la final, cu reușite frumoase de ambele părți. Diferența de la final, în
favoarea celor de la Knicks, a fost
făcută de multiplele ratări ale lui DeMarcus Cousins în intervalul
ultimelor două minute de joc. Cea mai importantă a fost lay-up-ul
ușor, cu 23 de secunde rămase, la
scorul de 99-98 în favoarea echipei
lui Carmelo Anthony. Acesta din urmă
a fost și ultimul marcator al
partidei, cu două aruncări libere transformate, deși, cu 0,1 secunde rămase, Cousins ar
fi putut să fie el ultimul, dacă aruncarea din dreptul semicercului propriu,
care a atins inelul, ar fi intrat în coș.
Cu 33 de puncte marcate, Melo
a fost aseară cel mai bun marcator al partidei, în timp ce de la
Sacramento, Cousins a reușit 28.
Pentru prima dată în acest sezon,
Matt Barnes a absentat la gazde, iar bursa zvonurile au pus absența de aseară pe seama altercației în care el și Cousins au fost implicați într-un bar din
New York săptămâna trecută.
Pentru Knicks urmează
duminică al doilea meci din seria de 5 deplasări, cu cei de la Lakers, în timp ce Kings nu vor avea o misiune ușoară sâmbătă, în Salt Lake City, cu Utah Jazz.
Miami Heat își continuă agonia în Cleveland
Cleveland Cavaliers a învins aseară în Quicken Loans Arena pe Miami
Heat cu un categoric 114-84.
Miami a făcut
deplasarea în Cleveland cu gândul de
a pune capăt seriei negre de 4 înfrângeri consecutive. A fost doar o iluzie, pentru că, The
Big Three au făcut aseară un meci impecabil și i-au spulbertat pe
cei de la Heat la 30 de puncte
diferență.
Un relativ echilibru a existat numai în prima jumătate a meciului la finalul căreia, Miami au fost în spate la numai 11 puncte. În a doua repriză, Cavs au crescut ritmul ofensiv și s-au
impus la final într-o manieră categorică.
Primii trei marcatori ai partidei au fost Love, James și Erving de la Cleveland cu 28, 27 și 23 de puncte marcate, poate și datorită formei foarte slabe în care s-a aflat aseară Hassan Witheside, unul dintre cei
mai buni apărători din Conferința de
Est. Jucătorul celor de la Miami
nu a reușit aseară niciun capac în
cele numai 28 de minute în care s-a
aflat pe parchet.
Din tabăra cealaltă, niciun
jucător nu a marcat peste 20 de puncte
aseară, cele mai multe, 17,
realizându-le extrema Derrick Williams.
Pe Cleveland îi așteaptă etapa următoare un meci greu pe teren propriu
împotriva celor din Charlotte, o
echipă în formă mare aflată pe locul 3
în conferință, în timp ce Miami speră la o victorie într-o deplasare foarte grea în Chicago.
Mașina de triple-double este cunoscută sub denumirea populară Westbrook
Fenomenalul Russel
Westbrook mai aduce un argument pentru acordarea unui eventual titlu de MVP,
cu cel de-al șaptelea triple-double consecutiv reușit
azi-noapte în partida pierdută de echipa sa pe teren propriu împotriva celor
din Huston cu 102-99.
„Number zero” a înregistrat cea de a doisprezecea sa performanță de
acest fel a sezonului cu cele 27 de
puncte marcate, 10 recuperări și
10 pase decisive reușite aseară.
Russel Westbrook este jucătorul în
activitate cel mai bun la acest capitol și se află la numai două reușite de
recordul lui Wilt Chamberlain care a
înregistrat 9 triple-double consecutiv în sezonul 1967-1968.
Încă o înfrângere pentru Toronto Raptors
NBA a respins vineri protestul celor de
la Toronto Raptors împotriva
oficialilor meciului pierdut de canadieni pe 20 noiembrie în Sacramento, cu 102-99.
În acel
meci, cu 0,4 secunde înainte de final, Terrence
Ross a înscris de la distanță și a egalat scorul la 102.
Arbitrii însă, au revăzut faza în care Toronto
a avut repunere din lateral după un time-out,
cu 2,4 secunde rămase de joc. La
reluarea fazei s-a văzut evident că timerul
a pornit numai după ce mingea a ajuns la Ross,
deși anterior fusese atinsă și de pivotul celor de la Sacramento, DeMarcus Cousins. După cronometrarea
oficială a timpului scurs între cele două momente, și scăderea lui din timpul
total rămas, oficialii au decis anularea
celor 3 puncte.
Din câte se pare, un
eventual câștig de cauză dat canadienilor ar fi creat un precedent prin reprogramarea unei partide în care se va juca cel
puțin o repriză de 5 minute.
Mai jos puteți analiza corectitudinea deciziei oficialilor.
Sursa: www.nba.com
Abonați-vă la:
Postări (Atom)