În partida pirdută de Toronto Raptors, 111-121, în deplasare cu Golde
State Warriors, DeMar DeRozan a marcat 29 de puncte și a devenit cel mai bun marcator din istoria
francizei canadiene.
Înaintea confruntării de aseară, shooting guard-ul celor de la Raptors mai avea
nevoie de 15 puncte pentru a-l
surclasa pe Chris Boshîn fruntea clasamentului. Cu cele 10 290 de punctemarcate pentruToronto, DeRozan a devenit al șaptelea jucător activ
cu această performanță, alături de Dirk Nowitzki
(Dallas), LeBron James (Cleveland), Mike Conley (Memphis), Dwyane Wade (Miami), David West (New Orleans) și Dwight Howard (Orlando).
Chicago Bulls a legat în extremis a doua victorie
în United Center, 101-99, contra celor de la Brooklyn Nets, după un buzzer beater de două puncte reușit de Jimmy Butler în ultima secundă a
partidei.
Victoria taurilor poate fi considerată una destul
de norocoasă, având în vedere că aceștia au fost aproape toată partida în
deficit, iar jocul lor colectiv nu a strălucit. A fost mai degrabă victoria lui Butler, care în multe momente
a luat jocul pe cont propriu.
De partea cealaltă, se
poate spune că cei de la Nets au
scăpat printe degete un meci pe care l-au avut în mână, mai ales că aceștia au
avut un avantaj de 7 puncte, 97-90, cu ceva mai bine de 2 minute rămase până la final. Run-ul incredibil de 11-2 al celor din Chicago și în care Butler a
marcat 9 puncte, le-a smuls victoria celor din Brooklyn, care au înregistrat a doisprezecea înfrângere consecutivă
în deplasare din acest sezon.
Taurii s-au chinuit destul
de mult să înscrie prin pătrunderi, în timp ce adversarii lor i-au bombardat cu
reușite din afara semicercului. Victoria lor a fost cu atât mai frustrantă
pentru cei de la Nets, cu cât avantajul de la finalul partidei a fost și
singurul înregistrat de gazde în a doua repriză.
Jimmy Butler a fost omul partidei din United Center cu 40 de puncte marcate, 11 recuperări și 4 pase decisive în 38 de
minute jucate. Cele 40 de puncte reușite la final au fost și cele mai multe din acest sezon. La
distanță foarte mare, următorul marcator de la Chicago a fost Dwyane Wade
cu 16 puncte.
De la oaspeți, cel mai bun a fost Brook Lopez cu 33 de puncte reușite în 34
de minute, aproape de trei ori mai multe decât cele 12 realizate de Robin, fratele său geamăn de la Chicago Bulls.
Cei din Chicago se vor deplasa vineri în Indianapolis pentru partida cu Pacers iar Brooklyn Nets speră să întrerupă seria mizerabilă a celor 12
înfrângeri în deplasare, sâmbătă la Washington
contra celor de la Wizards.
Fundașul James Harden
a realizat un double-double în
partida castigată de echipa sa, Houston
Rockets, pe teren propriu cu Phoenix
Suns, 131-115.
Point guard-ul celor de la Rockets
a reușit aseară 32 de puncte, 12 pase decisive și 5 recuperări în 30 de minute.
Performanța din dreptul punctelor marcate a fost cea mai bună azi-noapte în
NBA.
Fundașul John Wall a realizat un double-double în partida castigată
de echipa sa, Washington Wizards, pe
teren propriu cu Milwaukee Bucks, 107-102.
Point
guard-ul celor de la Wizards a
reușit aseară 18 puncte, 16 pase decisive și 3 recuperări în 42 de minute.
Performanța din dreptul paselor decisive a fost cea mai bună azi-noapte în NBA.
Toronto Raptors a obținutaseară
a șaptea victorie consecutivă în deplasarea din Portland, 95-91, și a
realizat astfel cea mai bună serie din istoria francizei.
După două zile de pauză, cei din Porltand s-au întors pe parchetul din Moda Center, hotărâți să pună capăt
seriei de 5 înfrângeri consecutive, din totalul celor 9 din ultimele 10 meciuri
jucate.
Cu un lot decimat de accidentări, pe lista
cărora s-a mai adăugat după meciul anterior cu San Antonio Spurs și vedeta lor Damian Lillard, cei de la Blazers
au făcut un meci bun în fața ocupantei
locului secund în Conferința de Est, una dintre cele mai în formă echipe
din NBA, cu o serie incredibilă de 14
victorii și doar două înfrângeri
în ultimele 16 partide.
Cel două echipe au excelat la capitolul defensiv
iar în ofensivă nu au reușit să impună un ritm susținut. A fost prima partidă a celor din Toronto în care au marcat sub sută, după
ce înultimele 16au depășit 100
de puncte.
După un
final tensionat în care oaspeții au fost mai precși în ofensivă, Toronto Raptors a smuls o victorie în Moda Center, cu care devine una dintre cele mai în formă echipe din NBA.
Cei mai buni marcatori ai partidei au fost C.J. McCollum de la Portland cu 29 de puncte și Kyle Lowry
de la Toronto cu 27. DeMar DeRozan și Mason
Plumlee au terminat partida în double-double cu 20 de puncte și 10 recuperări,
respectiv 13 puncte și 15 recuperări.
Toronto
continuă seria road-trip-ului din
Vest cu meciul din etapa următoare împotriva celor de la Golden State Warriors, în timp ce Blazers speră să găsească formula câștigătoare în cel de-al
patrulea meci consecutiv pe teren propriu contra celor de la Sacramento Kings.
Isaiah Thomas de la Boston Celtics și Russel
Westbrook de la Oklahoma City
Thunder au fost desemnați de liga profesionistă cei mai buni jucători în Conferința
de Est respectiv Vest, în săptămâna 19-25 decembrie.
În seria de 3
victorii și o înfrângere reușită cu Boston, Isaiah Thomas a înregistrat o medie de 33,3 puncte pe meci (ce mai
bună din Conferința de Est) și 7,3
pase decisive (a șasea performanță a conferinței). Pe 20 decembrie în
victoria 112-109 obținută de Boston în prelungiri cu Memphis Grizzlies, Thomas a realizat 44 de puncte, cea mai bună performanță a
carierei.
Fundașul din Boston a
avut săptămâna trecută o medie de 48,8 %
la aruncările din interiorul semicercului și 90,7 % (39 din 43) la aruncările libere.
De partea cealaltă, Westbrook, în seria de 3-1 obținută cu Oklahoma City Thunder, a înregistrat o
medie de 41 puncte (cea mai bună în NBA), 10 pase decisive și 9,8 recuperări. Cu această performanță,
Westbrook a devenit al treilea
jucător din istoria NBA care leagă trei meciuri consecutive cu minim 40 de
puncte, 10 recuperări și 5 pase decisive.
În victoria echipei
sale împotriva celor de la Celtics, Number Zero a realizat triple-double-ul cu numărul 14 în acest
sezon, cu 45 de puncte, 11 recuperări și 11 pase decisive. A fost al șaselea al carierei sale în care
marchează minim 40 de puncte, performanță care îl plasează pe locul 3 în
istorie după Oscar Robertson cu 22 și Wilt Chamberlain cu 7. Sursa: www.nba.com
Kevin Durant a realizat
un double-double cu 36 de puncte și 15 pase decisive în partida pierdută de Golden State Warriors în deplasare cu campionii de la Cleveland Cavaliers, 109-108.
Cu această performanță, KD a fost cel mai bun
marcator al serii, situându-se la acest capitol peste LaMarcus Aldridge cu 33 de
puncte și LeBron James cu 31.
San Antonio Spurs a câștigat fără emoții în AT&T Center a treia partidă a serii
de Crăciun, contra celor de la Chicago
Bulls, cu scorul de 119-100.
La fel ca în ultimele 6 întâlniri directe, când
cele două echipe și-au împărțit victoriile pe teren propriu, și de data aceasta
gazdele au avut câștig de cauză la finalul unei partide în care cele două combatante
și-au împărțit perioadele de dominare.
Spurs au început în forță prin LaMarcus
Aldridge, care a marcat primele 11 puncte
ale echipei sale, iar după primul sfert conduceau la 11 puncte diferență, 36-25.
În sfertul doi, oaspeții din Chicago
și-au ridicat nivelul jocului defensiv, permițând adversarilor să marcheze
numai 19 puncte. Bulls au perseverat în ofensivă și cu
mai puțin de 5 minute rămase din sfertul 3 au
trecut în avantaj, 70-67.
A fost doar un foc de paie
pentru Bulls, care au terminat
sfertul cu un deficit de 11 puncte,
la care aveau să se mai adauge încă 8 până la final.
Cu un excelent procentaj de 15-20 al aruncărilor din interiorul
semicercului (primele 11 reușite integral), LaMarcus Aldridge de la San
Antonio Spurs a fost cel mai bun marcator al partidei, cu 33 de puncte reușite în 38 de minute
jucate (cea mai bună performanță
ofensivă a sa din sezon). Kawhi
Leonard a fost al doilea marcator, care cu 25 de puncte și 10
recuperări a realizat singurul double-double
al meciului de aseară.
De la Chicago Bulls cel mai bun marcator al
echipei a fost Dwyane Wade cu 24 de puncte marcate în aproape 29 de minute jucate.
Etapa următoare Spurs va juca
acasă cu ultima clasată în Vest, Phoenix
Suns iar Bulls speră să
întrerupă acasă, cu Indiana Pacers,
seria neagră a celor 3 înfrângeri consecutive.
Cleveland Cavaliers a învins dramatic, în propria arena,
cea mai bună echipă din NBA, Golden
State Warriors, cu 109-108.
În cel mai așteptat
meci al serii de Crăciun, o reeditare a meciurilor din Finala NBA a sezonului trecut, s-au întâlnit cele mai bune echipe din conferințe, Golden State Warriors și Cleveland
Cavaliers.
Cea mai bună echipă
din ligă în acest sezon, Golden State
avea înaintea partidei o linie de clasament cu 27 de victorii și 4 înfrângeri,
reușind 11 victorii în ultimele 12 partide, dintre care ultimele 7 au fost consecutive.
De partea cealaltă, Cleveland Cavaliers, campionii la zi
din NBA, aveau 9 victorii în ultimele 10 meciuri jucate dintre care ultimele 4
au fost consecutive.
Cei de la Golden State au fost mai eficienți în
faza ofensivă și au reușit să câștige primele 3 sferturi la diferențe însă nu
foarte mari, 2, 1 și respective 4 puncte,
astfel că în ultimul act au intrat cu un avantaj de 7 puncte, 87-80.
Dramatismul partidei a atins cote
maxime în sfertul 4. Aflați într-o
o veritabilă cursă de urmărire a adversarilor, cei din Cleveland
au reușit să anuleze un avantaj de 14
puncte printr-un joc foarte intens în ambele faze. Punctul culminant al
revenirii campionilor s-a produs cu 3,4
secunde înainte de final, când Kyrie
Irving a înscris 2 puncte cu un turnaround jumper peste Klay Thompson. Reușita i-a adus pe Cavs la conducere cu un avantaj minim, 109-108.
Warriors au avut șansa de a câștiga meciul însă la ultima posesie, Durant, sub presiunea lui Jefferson, s-a împiedicat și a căzut.
De la nivelul parchetului KD a
privit neputincios la antrenorul Tyronn
Lue descătușat de emoțiile finalului de meci.
Kyrie Irving a fost omul meciului din Quicken Loans Arena, cel mai frumos cadou sub bradul de Crăciun al
fanilor NBA, cu cele 25 de puncte
reușite, 10 pase decisive și
bineînțeles ultimele două puncte ale partidei, care au fost și cele mai
importante. LeBron James a fost cel
mai bun marcator al echipei cu 31 de punctemarcate si un season-high13 în dreptul
recuperărilor.
De partea cealaltă, Kevin Durant a fost marcatorul serii și
omul celor din Oakland, cu 36 de puncte marcate și 15 recuperări. Thompson, Green și Curry au fost următorii pe lista
marcatorilor cu 24, 16 respectiv 15 puncte fiecare.
Etapa următoare Warriors speră să continue seria celor 9
victorii din 10 meciuri în acest sezon pe teren propriu cu cei din Toronto, în timp ce Cleveland se va deplasa în Detroit
pentru meciul cu Pistons, unde este
posibil ca James să joace mai puțin,
după cele 41 de minute jucate aseară.
Boston Celtics au pus o fundă roșie victoriei din MSG
cu New York Knicks, în primul meci
din seria celor 5 programate pentru seara de Crăciun.
Cu 5 victorii și doar
o înfrângere în ultimele 6 meciuri directe, Boston a început partida cu multă încredere și au arătat multă
precizie în joc, în special în faza
ofensivă. După ce au pierdut primul sfert cu 22-28, oaspeții din Boston
au trecut în față și nu au mai cedat initiativa până la finalul partidei.
Cele două echipe au în statistica all-time a meciurilor jucate de Crăciun
o balanță negativă, cu 22 de victorii și 29 de înfrângeri pentru Knicks și 13-17 pentru Celtics. În meciurile jucate de Crăciun
cu cei din Boston, statistica este
de partea oaspeților care au câștigat de 5 ori în cele 8 partide jucate.
Cel mai bun marcator
al partidei a fost Carmelo Anthony cu
29 de puncte marcate în timp ce de
la Boston Celtics, Isaiah Thomas a fost cel mai bun
marcator al echipei cu 27 de puncte.
New York Knicks va juca următoarea partidă miercuri în Atlanta cu cei de la Hawks în timp ce Boston Celtics vor juca marți în TD Garden cu Memphis
Grizzlies.
Russel Westbrook a marcat un triple-double în partida câștigată de Oklahoma City Thunder în deplasare cu Boston Celtics, 117-112.
Number Zero a reușit 45
de puncte, 11 pase decisive și 11 recuperări, performanță cu care a fost
cel mai bun marcator al zilei de vineri
în NBA, în care au fost implicate nu mai puțin de 28 de echipe din totalul
de 30.
Cleveland Cavaliers s-a distrat cu cea mai slabă echipă
din NBA, Brooklyn Nets, pe care a
învins-o cu 119-99.
Campionii au făcut aseară în Quicken Loans Arena un antrenament cu public înaintea marelui meci din
seara de Crăciun cu Golden State Warriors, o reeditare a
ultimelor două finale NBA jucate între cele două echipe.
Cei de la Cavs au fost la conducere tot meciul în
care i-au dominat apocaliptic pe cei din Brooklyn,
mai ales în sfertul 3, când au condus chiar și la 46 de puncte.
A fost a patra
victorie consecutivă și a noua în ultimele 10 partide jucate de Cleveland Cavaliers, în timp ce pentru
oaspeți a fost a cincea înfrângere consecutivă și cea cu numărul 22 din 29 de partide jucate în acest sezon.
De la Cavs cel mai bun a fost LeBron James cu 19 puncte în 27 de minute jucate. Kevin Love a revenit aseară cu 14
puncte și 15 recuperări, după ce a absentat în ultimele două meciuri din
cauza unei accidentări la genunchiul stâng.
De la oaspeți, Brook Lopez a fost cel mai bun marcator
cu 16 puncte înscrise în cele 22 de
minute în care s-a aflat pe parchet.
Partida celor din Cleveland, în propria arena, din seara de Crăciun cu cei de la Golden State Warriors, a fost
principalul subiect al reporterilor la finalul meciului de aseară.
Nefericiții din Brooklyn vor avea o pauză de 4 zile de
odihnă, după care vor juca următoarea lor partidă acasă cu Charlotte Hornets.
În pauza meciului de aseară dintre
Miami Heat și Los Angeles Lakers a avut loc o ceremonie specială dedicată lui Shaquille O`Neal, cu ocazia retragerii maieului cu numărul 32,
purtat de legendarul pivot pentru franciza din Miami în perioada 2004-2008.
În cei 4 ani petrecuți în Florida,
Shaq a cucerit primul titlu din scurta
istorie a celor din Miami, în sezonul 2005-2006, sub comanda legendarului antrenor Pat Riley. A fost al patrulea inel de campion pentru Big Shaq, după primele trei cucerite anterior cu cei da la Los Angeles Lakers.
Anterior, cei de la Lakersau retras și ei în februarie 2013maieul luiO`Neal, într-o ceremonie oarecum
similară.
Miami Heat a învins Los Angeles Lakers în American
Airlaines Arena cu 115-107.
Cei din Florida au intrat foarte greu în meci
și au marcat primele lor 2 puncte după aproape 5 minute de joc, la scorul de 11-0 pentru oaspeți. În sfertul 2
ofensiva gazdelor avea să meargă și mai rău când cei de la Lakers au avut, cu aproape 4 minute jucate în sfert, un avantaj de 19 puncte, 42-23.
În repriza a doua gazdele și-au ajustat
ambele faze ale jocului și s-au impus la 8
puncte, după un final fără prea mari emoții.
A fost a treia victorie în ultimele 6 partide consecutive jucate
de Miami în propria arenă, în timp ce pentru Lakers a fost a treia
înfrângere consecutivă din road-trip-ul
cu echipele din Conferința de Est.
Jucătorii partidei de aseară au fost Lou Williams, de la oaspeți, cu 27 de puncte marcate și Justise
Winslow cu 23 de puncte și 13 recuperări, cele mai multe din carieră.
Pauza mare a meciului din American
Airlaines Arena a fost una neobișnuit de lungă, datorită ceremoniei de retragere a tricoului cu numărul 32
purtat de legendarul Shaquille O`Neal în cele
4 sezoane petrecute cu cei din Miami, alături de care a câștigat un inel de campion.
Cele două echipe vor juca etapa următoare peste două zile în deplasare, Miami Heat în New Orleans cu Pelicans
iar cei de la Lakers vor continua
seria meciurilor din Est în Orlando.
Russel Westbrook a marcat 42 de puncte în partida câștigată în deplasare de echipa sa din Oklahoma împotriva celor de la New Orleans Pelicans cu scorul de 121-110.
Cu această performanță, Westbrook
a fost cel mai bun marcator miercuri
în NBA.
Oklahoma City Thunder a învins în deplasare New Orleans Pelicans cu scorul de 121-110.
Partida a fost destul de echilibrată până în sfertul 3 la finalul căruia scorul a
fost 87-84 în favoarea celor de la Thunder. Sfertul 4 a debutat perfect
pentru OKC, care printr-un run
de 11-0 și-a depășit decisiv adversara, incapabilă de a se mai apropia la
mai puțin de 8 puncte până la final.
Spaniolul Alex Abrines a
marcat 9 din cele 18 puncte reușite aseară,
în interiorul run-ului câștigător,
prin 3 reușite consecutive de la
distanță.
Cel mai bun marcator din NBA, Russel
Westbrook, a fost omul meciului în care a reușit un double-double cu 42 de
puncte marcate și 10 recuperări.
De partea cealaltă, efortul lui Anthony
Davis, cu 34 de puncte marcate,
a fost insuficient echipei din New
Orleans pentru a evita înfrângerea.
Peste două zile, Pelicans vor
rămâne în New Orleans pentru partida cu Miami
Heat, în timp ce OKC se va
deplasa în Boston pentru meciul cu Celtics.
Memphis Grizzlies a câștigat în deplasare la Detroit Pistons cu scorul de 98-86.
A fost un meci între două echipe aflate în suferință, care jucau aseară
după 3 înfrângeri consecutive fiecare. Ambele echipe au fost motivate să pună
capăt seriei negative cu o victorie iar determinarea lor s-a metamorfozat
într-un joc defensiv bun de ambele părți.
Diferența a fost făcută de urși prin
două run-uri,
13-0 în primul sfert și 14-0 în sfertul 3, atunci când pistoanele s-au gripat și au ratat 10 atacuri consecutive.
Înaintea ultimului sfert, diferența de 16 puncteîn favoarea
oaspeților, 79-63, a fost prea
mare pentru jocul ofensiv destul de slab al celor din Detroit, care până la final au mai recuperat doar 4 puncte din
deficit.
Marc Gasol, cu 38 de puncte în 37 de minute, a fost omul meciului iar performanța sa din
dreptul punctelor marcate a fost cea mai
bună în acest sezon.
După 3 înfrângeri pe linie, antrenorul celor din Detroit, Stan Van Gundy
a intenționat aseară să schimbe 5-ul de start prin introducerea lui Jon Leuer din primul minut. Jucătorul,
care avea să fie alături de Reggie
Jackson cel mai bun marcator al pistoanelor
cu 18 puncte, a fost implicat
într-un accident rutier pe drum spre arenă, iar Van Gundy l-a introdus în teren abia în minutul 17.
Detroit Pistons va juca peste
două zile un meci foarte greu pe teren propriu cu cea mai bună echipă din NBA, Golden State Warriors iar cei din Memphis vor încerca în FedEx Forum să facă față forței
ofensive a celor de la Houston Rockets.
În primul meci al serii din Quicken Loans Arena, Cleveland Cavaliers a învins din nou Milwaukee Bucks cu 113-102, la numai o zi distanță de la precedenta partidă din Wisconsin.
Campionii NBA nu au fost la capacitatea lor maximă de joc datorită
absenței a două piese grele, Kevin Love
și J.R. Smith, ambii accidentați. Absența
celor doi însă, a fost substituită de prestațiile excelente ale lui James și Irving care au marcat împreună 60
de puncte.
Victoria de aseară a fost a opta în 9 meciuri pentru Cavs. Singura lor
înfrîngere a fost înregistrată săptămâna trecută în Memphis, unde James, Love și
Irving nu au făcut deplasarea, fiind odihniți
de antrenorul Tyronn Lue.
Kyrie Irving a fost ce mai
bun marcator cu 31 de puncte marcate
și un career-high 13 în dreptul paselor
decisive. LeBron James a făcut
și el o partidă excelentă cu 29 de
puncte marcate, 6 pase decisive
și 9 recuperări.
De la oaspeți s-au remarcat Giannis
Antetokounmpo și Jabari Parker
cu 28, respectiv 27 de puncte înscrise.
Cele două echipe vor juca sâmbătă pe teren propriu, Cavs cu Nets și Bucks cu Wizards.
DeMarcus Cousins de la Sacramento
Kings a marcat 55 de puncte în victoria
obținută de echipa sa pe teren propriu, 126-121,
împotriva celor de la Portland Trail
Blazers. Performanța sa a fost cea
mai bună miercuri în NBA.
În partida de azi-noapte dintre Cleveland
și Milwaukee, LeBron James și-a depășit idolul Moses Malone în topul marcatorilor all-time
din NBA. Cu cele 34 de puncte
reușite, James a totalizat 27 442 și a trecut pe locul 8, cu 33 de puncte în plus față de Malone.
The King James este la al
paisprezecelea sezon în NBA iar în acest sezon a avansat trei locuri în
clasament, după ce anterior i-a mai surclasat pe Hakeem Olajuwon și Elvin
Hayes.
Următoarea țintă pentru superstarul de 31 de ani este fostul său coechipier de la Cleveland, Shaquille O`Neal, care
se află în clasament pe locul 7, cu 28 596 de puncte marcate.
Cleveland Cavaliers a învins greu în deplasare pe Milwaukee Bucks cu 114-108, după o repriză de prelungiri.
Cerbii au făcut aseară o partidă curajoasă în fața campionilor
din Cleveland și au reușit să stea
aproape de adversarii lor tot meciul. Ultimele
7 puncte din timpului regulamentar au
fost reușite de gazde care au egalat
scorul la 100.
Echilibrul a continuat și în timpul reprizei adiționale, când diferența
a fost făcută de tripla reușită de
LeBron James, cu 24 de secunde
rămase din timpul de joc.
Regele a avut o seară bună la
aruncările din afara semicercului, cu 5
reușite din 9 încercări și a terminat partida în double-double cu 34 de
puncte marcate și 12 recuperări. Kyrie
Irving a fost al doilea marcator al celor din Cleveland, cu 28 de puncte.
De la gazde, Jabari Parker a
marcat cele mai multe puncte, 30,
iar Giannis Antetokounmpo a terminat
și el partida în double-double cu 25 de
puncte și 13 recuperări.
Cele două se vor întâlni din nou în această noapte, de data asta în Quicken Loans Arena din Cleveland.
Cea mai în formă echipă de până aseară din NBA, Houston Rockets a pierdut pe teren
propriu meciul cu San Antonio Spurs,
102-100.
A fost a cincia victorie consecutivă a celor
de la Spurs, care au dus la 15-1 seria ultimelor 16 meciuri jucate
în deplasare.
De partea cealaltă,
înfrângerea celor din Houston a pus
capăt celui mai bun parcurs al lor din
istoria francizei, cu 10 victorii
consecutive.
Meciul a fost unul
echilibrat până la final, cu două echipe în teren foarte determinate și pentru
care o victorie aseară ar fi însemnat continuarea unor serii impresionante de
ambele părți.
Reușita de la
distanță a lui Patty Mills, cu 12,9 secunde rămase de joc, a fost și
ultima a serii, iar cele 3 puncte reușit i-au adus pe cei de la Spurs într-un avantaj decisiv, 102-100.
Houston a mai avut două oportunități de a câștiga meciul,
însă le-a ratat pe ambele prin Eric
Gordon și James Harden.
După ce au ralizat o
performanță istorică, cu 5 partide
consecutive în care au reușit minim 15
aruncăride 3 puncte, Rockets s-au chinuit aseară de la
distanță, cu numai 6 reușite din 38 de încercări.
Cel mai bun marcator
a fost James Harden de la Houston cu 31 de puncte marcate. De la San
Antonio, Kawhi Leonard a fost
cel mai bun, cu 21 de puncte.
Houston Rockets va juca următorul meci în această noapte, în
deplasare, cu Phoenix Suns iar cei
de la Spurs vor juca peste două zile,
tot în deplasare, cu Los Angeles
Clippers.
Oklahoma City Thunder a pierdut în propria arenă partida cu Atlanta Hawks cu scorul de 108-110.
Partida a fost echilibrată pe întreaga sa
perioadă, cu realizări ofensive spectaculoase de ambele părți. Russel Westbrook, pe mâna căruia cei de
la Thunder au mers și acum la ultima
posesie cu 12,7 secunde rămase la
scorul de 110-108 pentru șoimi, a ratat ultimele două aruncări ale partidei.
Cheia meciului de aseară a fost mutarea
extremei Paul Millsap de la Hawks pe postul de pivot, pentru a
substitui absența titularului Dwight
Howard. Millsap s-a simțit
excelent în această postură și a realizat un season-high de30 de puncte, inclusiv coșul victoriei celor din Atlanta.
Cel mai bun marcator al partidei a fost Russel Westbrook cu 46 de
puncte marcate, însă omul meciului a fost aseară Paul Millsap.
Cele două echipe vor juca următoarele meciuri
miercuri, Thunder în deplasare cu New Orleans Pelicans iar Hawks vor primi vizita celor de la Minnesota Timberwolves.
Chicago Bulls a câștigat în United Center meciul împotriva celor de la Detroit Pistons, cu 113-82.
Cei din Chicago,
asemenea taurilor eliberați în coridă, au început furios
de bine meciul și au transformat în
puncte primele lor 12 atacuri. Primul sfert l-au terminat cu 16 puncte avans, 35-19, și cu un fabulos 81 %
la încercările de 2 puncte. Furia pozitivă a taurilor a continuat și în al doilea sfert, astfel că la pauza
mare, Wade & Co. au încheiat deja socotelile după ce avantajul lor a crescut la 35 de puncte, 69-34.
După cea
mai bună primă repriză de la începutul sezonului făcută de Bulls, în a doua jumătate a meciului, pistoanele, deja gripate de precizia
dezarmantă a taurilor, au redus doar 4 puncte din deficitul de la pauza
mare.
Criticile aduse
taurilor datorită meciurilor foarte slabe făcute de aceștia în ultimele două
înfrângeri consecutive contra celor de la Milwaukee
Bucks, au produs deja primele efecte.
Cel mai bun marcator
al meciului, cu 19 puncte, a fost Jimmy Butler de la gazde, care au
terminat partida cu 7 jucători în double-figures, iar Rajon Rondo a
realizat singurul double-double al
serii cu 10 puncte și nu mai puțin
de 14 pase decisive.
De la oaspeții din Detroit,
Jon Leuer a fost cel mai bun
marcator, cu 16 puncte realizate în
20 de minute jucate.
Peste două zile, cele două echipe vor juca pe
teren propriu, Chicago cu Washington Wizards iar Detroit cu Memphis Grizzlies.
Indiana Pacers a câștigat acasă,
la numai două puncte, împotriva celor de la Washington Wizards, cu scorul de 107-105.
Wizards au început furtunos partida și
la scorul de 12-1 pentru ei, Nate McMillan a fost forțat să ceară primul
time-out al partidei după nici 3 minute de joc. Pacersa echilibrat meciul
și a intrat la pauza mare cu scorul egal
la57.
În sfertul 3, cei din Indianapolis
au accelerat și au reușit să treacă în
avantaj la 9 puncte, 88-79. Run-ul de 9-0 din startul
ultimului act al celor din Washington
avea să restabilească echilibrul dintre cele două echipe la 88, cu 9 minute rămase până la final.
La ultimul atac al celor de la Indiana,
cu 4,6 secunde rămase de joc la
scorul egal la 105, Jeff Teague a repus de la margine până
la Thaddeus Young în poziție
centrală la limita semicercului, iar acesta și-a depășit adversarul și a reușit
să introducă mingea în coș dintr-o poziție foarte grea.
Cu 0,9 secunde rămase, Washingtona ratat ultima aruncare de 3
prin Bradley Beal și Indiana s-a impus cu emoții în primul
meci acasă după o serie de 3 deplasări.
Paul George de la Indiana Pacers a fost cel mai bun
marcator aseară cu 27 de puncte reușite iar ceochipierul său, Jeff Teague, a reușit un double-double
cu 23 de puncte și 10 pase decisive. De la oaspeți cel mai bun marcator a
fost Bradley Beal cu 22 de puncte iar John Wall a reușit și el un double-double cu 19 puncte și 10 pase decisive.
Pacers va juca în acestă
noapte, în deplasare cu New York Knicks
iar Washington va juca peste două
zile,tot în
deplasare, cu Chicago Bulls.
DeMar DeRozan de la Toronto Raptors și James Harden de la Houston Rockets au
fost desemnați de liga profesionistă cei mai buni jucători în Conferința de Est respectiv Vest, în săptămâna 12-18 decembrie.
sportingnews.com
În cele 3 victorii și
o înfrângere obținute cu Raptors, DeRozan a înregistrat cea mai mare medie din ligă a punctelor
realizate în meci, 31,5 și o medie aprocentajelor de două puncte de 60,5.
A fost a doua oară în
sezon când a reușit cel puțin 30 de
puncte în 4 meciuri consecutive și de asemenea a reușit procentaje în
fiecare cele 4 partide procentaje la aruncările de 2 puncte de minim 50 %.
spacecityscoop.com
În Conferința de Vest, James Harden, în cele 4 victorii
consecutive înregistrate cu Houston,
a realizat o medie de 27 de puncte pe
meci (a treia performanță din conferință), 12,8 pase decisive (cea mai
bună performanță a ligii), 9,8
recuperări și o intercepție.
Harden a mai realizat
2 triple-double
consecutiv în victoriile cu Sacramento
Kings și New Orleans Pelicans,
totalizând la 6 realizările din sezon și la 15 cele ale carierei, număr cu care a devenit cel mai bun din istoria francizei la acest capitol, după legendarul
Hakeem Olajuvon cu 14.
În 3 din cele 4 partide jucate săptămâna
trecută și 18 în întreg sezonul, Harden
a reușit minim20 de puncte și 10 pase
decisive.
În ultimul meci al serii, San Antonio Spurs a învins lejer New Orleans Pelicans cu 113-100.
Cei din San Antonio au făcut
o partidă ofensivă excelentă în prima repriză, la finalul căreia au condus cu 12 puncte, 61-49. În sfertul 3 gazdele au accelerat decisiv, mărind avantajul
la 21, unul prea mare pentru Anthony Davis și ai săi bieți pelicani, care aveau să mai recuperez
până la final doar 8 puncte din deficit.
Cu cele 22 de puncte marcate,
LaMarcus Aldridge s-a aflat în
fruntea celor 6 jucători de la Spurs care au terminat partida în double-figures.
De la New Orleans cele mai
multe puncte, 16, le-a realizat pivotul francez Alexis Ajinca în aproape 28 de minute pe parchet.
Victoria
de aseară a fost un tribut adus cariere fabulosului jucător Tim Duncan, al cărui maieu cu numărul
21 afost retras după meci, într-o ceremonie dedicată sportivului și omului Timmy D.
Cele
două echipe vor juca peste două zile în deplasare, Spurs la cea mai în formă echipă din ligă, Houston Rockets iar cei de la Pelicans
speră să-și aranjeze penajul șifonat în Philadelphia cu una dintre cele mai slabe echipe din ligă.
Philadelphia 76ers a învins la limită Brooklyn Nets cu 108-107,
în duelul dintre ultimele clasate în Conferința
de Est.
Gazdele din Philadelphia au pus capăt unei serii negre de 8 partidepe teren propriu
fără victorie, obținâmd doar a treia
victorie în ultimele 13 meciuri
jucate în acest sezon.
Ultimele
clasate în Est au avut o evoluție
bună în ofensivă, capitol la care a excelat aseară Joel Embiid de la gazde, care cu cele 33 de puncte marcate, a fost omul meciului și a realizat cea mai
bună performanță ofensivă a carierei sale.
În finalul sfertului 4, Embiid
a transformat două libere cruciale
pentru echipa sa, cu 12,5secunde rămase de joc iar tripla
înscrisă de Jeremy Lin cu 2,5 secunde rămase, a fost insuficientă
pentru Nets, care la ultima repunere
din lateral a gazdelor nu au mai reușit nimic important.
De la oaspeți cel mai bun a fost Brook
Lopez, care a fost destul de aproape de un triple-double, cu cele 22 de
puncte, 8 pase decisive și 9 recuperări reușite aseară.
Cele două echipe vor juca peste două zile în deplasare, Brooklyn cu locul 2 din conferință, Toronto Raptors iar Philadelphia se va deplasa în sud
pentru meciul cu New Orleans Pelicans.
În cel de-al treilea meci consecutiv pe teren propriu, Washington Wizards au învins Los Angeles Clippers cu 117-110.
Meciul a fost echilibrat, cu reușite
spectaculoase la ambele panouri, însă cu un ușor plus de spectacol parcă de partea celor din L.A., de la care
atleticul pivot DeAndre Jordan parcă
a stat aseară mai mult prin aer.
Ehilibrul a fost rupt
de cei din Washington în ultimul
sfert, când au reușit un excelent procentaj de 80 % (12-15) al aruncărilor de 2 puncte și care s-a concretizat într-un
super run decisiv de 22-8.
Victoria din Verizon Center a fost a treia consecutivă
și a cincia în ultimele șase partide jucate de vrăjitori, de la care Bradley
Beal a fost aseară omul meciului, cu 41
de puncte marcate.
De la Los Angeles Clippers cel mai bun
marcator a fost Black Griffin cu 26 de puncte marcate, 7 pase decisive și 7 recuperări.
Washington se va deplasa marți în Indianapolis pentru meciul cu cei de la Pacers, în timp ce Clippers
vor juca, tot marți, primul meci din seria de trei pe teren propriu cu Denver Nuggets.
După partida câștigată de San Antonio Spurs împotriva celor de la New Orleans Pelicans cu 113-100,
spectatorii din AT&T Center au
asistat la ceremonia oficială de retragere a maieului cu numărul 21 purtat de Tim Duncan, care a jucat întrega carieră numai pentru Spurs.
The Big Fundamental, cum i se spunea datorită stilului său de
joc inconfundabil, s-a retras din activitate la finalul sezonului trecut, după 19 sezoane petrecut alături de San Antonio Spurs. În aceast perioadă, Timmy a câștigat 5 inele de campion și două
titluri de MVP al sezonului.
Pivotul
celor de la Minnesota Timberwolves a
fost cel mai bun marcator al serii în partida pierdută în prelungiri de echipa
sa împotriva celor din Houston, care
au ajuns la 10 victorii consecutive în acest sezon.
În ultima partidă a serii din Oracle Arena, Golden State Warriors a măcelărit-o pe Portland Trail Blazers cu 135-90,
înregistrând cea mai mare diferență de
scor a zilei.
Golden
State Warriors a instrumentat aseară, din primul până în ultimul minut, un veritabil masacru împotriva celor din Portland care au suferit în Oakland cea mai drastică înfrângere a
sezonului.
Într-o
arenă sold-out, Blazers au fost realmente copleșiți de excepționala forța a celei
mai bune ofensive din ligă și au înregistrat a noua înfrângere în ultimele
10 partide împotriva celor de la Warriors.
Kevin Durant
a jucat rolul măcelarului-șef și a
impus ritmul încă din prima posesie pe care a finalizat-o cu o triplă. Partida
avea să o termine în calitate de cel mai
bun marcator, cu 34 de puncte
reușite în aproape 31 de minute jucate și un excelent 11-13 la aruncările de două puncte. K.D. avea să fie și al doilea rebound-er al partidei, cu 11 recuperări, după coechipierul său Draymond Green, cu 12.
Damian Lillard, cu cele 20 de puncte înscrise, a fost cel mai
bun marcator pentru Portland, a doua
palidă consolare pentru el, după cea din partida precedentă, pierdută de
echipa sa în deplasarea din Denver.
După 3 zile de pauză pentru ambele echipe, Golden State vor primii acasă vizita celor de la Utah Jazz, în timp ce Blazers sper să-și revină din șoc până
la partida din deplasare cu Sacramento
Kings.
Cleveland Cavaliers a învins aseară, în propria arenă, mai
tânăra Los Angeles Lakers cu 119-108.
The Big Three, odihniți de Tyronn Lue în meciul precedent cu Grizzlies, au făcut aseară legea pe
parchetul dinQuicken Loans Arena. Cu o bună
parte din energie recuperată în cele 4 zile de odihnă, James, Love și Irving au reușit împreună aseară 74 de puncte, 30 de recuperări și 25 de
pase decisive în fața mai puțin experimentaților adversari de la Lakers.
A fost un meci frumos, cu multe reușite spectaculoase sub panou și din din
afara semicercului de ambele tabere, însă plusul de energie și experiență al
celor din Cleveland a înclinat
balanța decisiv în favoarea lor.
Kevin Love cu 27 de puncte reușite și LeBron James cu 26, au fost cei mai buni marcatori pentru Cavs. Tot de la ei, Irving
a reușit 21 de puncte și un season-high
12al paselor decisive.
De la Los Angeles Lakers, Nick Young a marcat aseară cele mai
multe puncte ale partidei, 32, fiind
totodată și cea mai bună performanță a sa în acest sezon. Cu 9
puncte, 9 pase decisive și 10 recuperări,debutantul de 19 ani, Brandon Ingram, a fost foarte aproape de un triple-double istoric, ca
cel mai tânăr realizator dinistoria NBA.
Cele două echipe vor juca meciurile următoare în deplasare, Cleveland Cavaliers cu Milwaukee Bucks iar Los Angeles Lakers cu echipa lui Michael
Jordan, Charlotte Hornets.
Oklahoma City Thunder a câștigat acasă cu
114-101 a doua partidă jucată în
acest sezon cu Phoenix Suns.
Gazdele
de aseară nu au avut emoții cu cei de la Suns
pe care i-au condus la o diferență de două cifre din primul sfert și până la
final. Ziua suplimentară de odihnă de care au beneficiat cei din Oklahoma s-a simțit în tonusul și
nivelul de energie superior celor din Phoenix
care au fost depășiți ușur aseară printr-un joc colectiv perfect.
A fost partida lui Russel Westbrook
care și-a ridicat altruismul la cote foarte înalte, prin cele 22 de pase decisive, un memorabil career-high.
Totodată, recordul de la capitolul altruism a completat triple-double-ul cu
numărul 50 al carierei sale, cu 26 de puncte, 22 pase decisive și 11
recuperări.
La final, cel mai bun marcator al partidei avea să fie Davin Booker de la Suns cu 31 de puncte marcate,
cu 19 mai multe decât al doilea marcator al echipei sale, Eric Bledsoe cu 12 puncte.
În partida de aseară a revenit la oaspeți T.J.
Warren după o absență de 13 meciuri, cauzată de o accidentare la cap.
Acesta a reușit 2 puncte în 14 minute jucate.
Ambele echipe vor juca peste două
zile, luni noaptea, Oklahoma acasă cu Atlanta Hawks iar cei de la Phoenix
Suns se vor deplasa în Minneapolis
pentru meciul cu Timberwolves.