Numai aici veți găsi zilnic știri complete și analizele post-game ale celor mai importante meciuri din NBA!
duminică, 18 decembrie 2016
Karl-Anthony Towns a fost marcatorul serii în NBA cu 41 de puncte
Pivotul
celor de la Minnesota Timberwolves a
fost cel mai bun marcator al serii în partida pierdută în prelungiri de echipa
sa împotriva celor din Houston, care
au ajuns la 10 victorii consecutive în acest sezon.
Warriors i-au desființat pe Blazers în măcelul din Oakland
În ultima partidă a serii din Oracle Arena, Golden State Warriors a măcelărit-o pe Portland Trail Blazers cu 135-90,
înregistrând cea mai mare diferență de
scor a zilei.
Golden
State Warriors a instrumentat aseară, din primul până în ultimul minut, un veritabil masacru împotriva celor din Portland care au suferit în Oakland cea mai drastică înfrângere a
sezonului.
Într-o
arenă sold-out, Blazers au fost realmente copleșiți de excepționala forța a celei
mai bune ofensive din ligă și au înregistrat a noua înfrângere în ultimele
10 partide împotriva celor de la Warriors.
Kevin Durant
a jucat rolul măcelarului-șef și a
impus ritmul încă din prima posesie pe care a finalizat-o cu o triplă. Partida
avea să o termine în calitate de cel mai
bun marcator, cu 34 de puncte
reușite în aproape 31 de minute jucate și un excelent 11-13 la aruncările de două puncte. K.D. avea să fie și al doilea rebound-er al partidei, cu 11 recuperări, după coechipierul său Draymond Green, cu 12.
Damian Lillard, cu cele 20 de puncte înscrise, a fost cel mai
bun marcator pentru Portland, a doua
palidă consolare pentru el, după cea din partida precedentă, pierdută de
echipa sa în deplasarea din Denver.
După 3 zile de pauză pentru ambele echipe, Golden State vor primii acasă vizita celor de la Utah Jazz, în timp ce Blazers sper să-și revină din șoc până
la partida din deplasare cu Sacramento
Kings.
74 de puncte pentru Big 3 în victoria cu Lakers
Cleveland Cavaliers a învins aseară, în propria arenă, mai
tânăra Los Angeles Lakers cu 119-108.
The Big Three, odihniți de Tyronn Lue în meciul precedent cu Grizzlies, au făcut aseară legea pe
parchetul din Quicken Loans Arena. Cu o bună
parte din energie recuperată în cele 4 zile de odihnă, James, Love și Irving au reușit împreună aseară 74 de puncte, 30 de recuperări și 25 de
pase decisive în fața mai puțin experimentaților adversari de la Lakers.
A fost un meci frumos, cu multe reușite spectaculoase sub panou și din din
afara semicercului de ambele tabere, însă plusul de energie și experiență al
celor din Cleveland a înclinat
balanța decisiv în favoarea lor.
Kevin Love cu 27 de puncte reușite și LeBron James cu 26, au fost cei mai buni marcatori pentru Cavs. Tot de la ei, Irving
a reușit 21 de puncte și un season-high
12 al paselor decisive.
De la Los Angeles Lakers, Nick Young a marcat aseară cele mai
multe puncte ale partidei, 32, fiind
totodată și cea mai bună performanță a sa în acest sezon. Cu 9
puncte, 9 pase decisive și 10 recuperări, debutantul de 19 ani, Brandon Ingram, a fost foarte aproape de un triple-double istoric, ca
cel mai tânăr realizator din istoria NBA.
Cele două echipe vor juca meciurile următoare în deplasare, Cleveland Cavaliers cu Milwaukee Bucks iar Los Angeles Lakers cu echipa lui Michael
Jordan, Charlotte Hornets.
Westbrook – nou record al altruismului în triple-double-ul 50 al carierei
Oklahoma City Thunder a câștigat acasă cu
114-101 a doua partidă jucată în
acest sezon cu Phoenix Suns.
Gazdele
de aseară nu au avut emoții cu cei de la Suns
pe care i-au condus la o diferență de două cifre din primul sfert și până la
final. Ziua suplimentară de odihnă de care au beneficiat cei din Oklahoma s-a simțit în tonusul și
nivelul de energie superior celor din Phoenix
care au fost depășiți ușur aseară printr-un joc colectiv perfect.
A fost partida lui Russel Westbrook
care și-a ridicat altruismul la cote foarte înalte, prin cele 22 de pase decisive, un memorabil career-high.
Totodată, recordul de la capitolul altruism a completat triple-double-ul cu
numărul 50 al carierei sale, cu 26 de puncte, 22 pase decisive și 11
recuperări.
La final, cel mai bun marcator al partidei avea să fie Davin Booker de la Suns cu 31 de puncte marcate,
cu 19 mai multe decât al doilea marcator al echipei sale, Eric Bledsoe cu 12 puncte.
În partida de aseară a revenit la oaspeți T.J.
Warren după o absență de 13 meciuri, cauzată de o accidentare la cap.
Acesta a reușit 2 puncte în 14 minute jucate.
Ambele echipe vor juca peste două
zile, luni noaptea, Oklahoma acasă cu Atlanta Hawks iar cei de la Phoenix
Suns se vor deplasa în Minneapolis
pentru meciul cu Timberwolves.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)