sâmbătă, 3 decembrie 2016

Luna de miere continuă pentru Cavs

    „Nici un meci nu e câștigat de la început. Trebuie să luptăm în fiecare seară. Anul trecut rămâne anul trecut. Acum este un nou sezon și toată lumea vrea o victorie cu noi. Trebuie să înțelegem asta. Luna de miere s-a terminat și e timpul să jucăm și noi ceva”. A fost declarația starului LeBron James la finalul partidei pierdută aseară de Cleveland Cavaliers pe terenul taurilor din Chicago cu scorul de 111-105.
   Rivalitatea sportivă dintre cei doi foști coechipieri de la Miami Heat, Dwyane Wade și LeBron James a produs aseară un meci frumos între cele două echipe, cu multe puncte marcate. Factorul cheie al victoriei taurilor a fost lupta de sub panou, acolo unde au surclasat campioana cu 78-60.
   James a terminat meciul cu 27 de puncte și 13 pase decisive, însă și cu un season-high al celor 8 pase greșite. Cele de aseară au crescut la 20 numărul total al greșelilor facute de LeBron în ultimele 3 partide consecutive pierdute de Cleveland Cavaliers.

  De partea cealaltă, Dwyane Wade și Jimmy Butler au marcat împreună 50 de puncte, cel din urmă fiind și cel mai bun marcator al echipei cu 26 de puncte.
Sursa: www.nba.com, www.espn.com


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu