sâmbătă, 3 decembrie 2016

Lue și Kerr cei mai buni în conferințe

Sursa:http://www.japantimes.co.jp
 Antrenorii echipelor Cleveland Cavaliers și Golden State Warriors, Tyronn Lue respectiv Steve Kerr, au fost numiți antrenorul lunii în conferințele lor, pentru perioada octombrie-noiembrie.
   Lue a condus echipa din Conferința de Est spre un record de 13-3, care s-a tradus în cele mai bune 16 partide de început din istoria francizei. După primele 6 victorii consecutive, Cleveland avea a doua ofensivă din ligă cu 111,3 puncte pe meci.
  Tot în acestă perioadă, Cavaliers a stabilit un nou record al echipei, cu 21 de aruncări de 3 puncte reușite în vicoria obținută în fața celor din Portland, 137-125, pe 23 noiembrie.
commons.wikimedia.org

   De partea cealaltă, în Conferința de Vest, Kerr a reușit cu Warriors o serie de 16-2,  cea mai bună din ligă în această perioadă, din care 12 au fost victorii consecutive. Golden State au avut cea mai bună ofensivă din ligă cu 117,6 puncte pe meci și au înregistrat o serie de 10 meciuri consecutive cu cel puțin 30 de pase decisive în partidă, cea mai lungă din istoria francizei. Tot la capitolul istorie s-au adăugat și cele 47 de pase decisive, reușite în victoria 149-106 împotriva celor de la Lakers, din 23 noiembrie.

 Sursa: www.nba.com 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu